-
Champions League: USG – Newcastle, miercuri, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Barcelona – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1
Partida a fost transmisă în direct pe site-ul digisport.ro, dar a mai putut fi urmărită și din aplicația Digi Sport.
Bodo/Glimt – Tottenham 2-2. Londonezii au revenit de la 0-2
Aflată la prima prezență în Champions League din istorie, Bodo/Glimt a reușit să obțină al doilea punct în faza principală a competiției, chiar în fața câștigătoarei Europa League din sezonul trecut.
Norvegienii puteau deschide scorul în minutul 35, însă Hogh a ratat penalty-ul primit. Bodo a reușit să deschidă scorul imediat după startul reprizei a doua, în minutul 53, prin Hauge. Londonezii au replicat repede, însă golul lui Bentancur din minutul 55 a fost anulat după intervenția VAR.
Tot norvegienii au fost cei care au marcat, prin același Hauge, în minutul 66. Van de Ven a redus din diferență pentru londonezi în minutul 68. Richarlison a egalat în minutul 89 și a stabilit scorul final, 2-2, iar Tottenham a ajuns la 4 puncte înregistrate. De cealaltă parte, Bodo a ajuns la două puncte, după egalul din prima etapă cu Slavia Praga, 2-2, într-un meci condus la centru de Marian Barbu.
VIDEO cu rezumatul partidei Bodo/Glimt – Tottenham 2-2
Clasamentul din Champions League
Etichete: tottenham , etapa 2 champions league , bodo/glimt , video bodo/glimt tottenham 2-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmă3 luni de suspendare?! Ce riscă Cristiano Ronaldo, după ce a făcut scandal la naționala Portugaliei
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăEtapa a doua din UCL: Galatasaray – Barcelona, 22:00, DGS 1 / Atletico – Man. United, 22:00, DGS 2 / Inter – Brugge, 22:00, DGS 3
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăPlus! 22.700.000€ pentru Inter Milano
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăGigi Becali, despre Gică Hagi la națională: ”Ar vrea să își dea demisia”
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login