
-
SuperLiga: Slobozia – Petrolul, vineri, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – FC Buzău, vineri, 22:00, DGS 1
Partida disputată pe stadionul San Mames din Țara Bascilor s-a terminat cu o remiză, scor 1-1. Astfel, niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să pună mâna pe toate cele trei puncte în prima rundă a noului sezon al primei ligi spaniole.
Athletic Bilbao – Getafe 1-1. Nico Williams a fost rezervă la gazde
Athletic Bilbao a deschis scorul în acest meci în minutul 27 prin mijlocașul Oihan Sancet (24 de ani), din pasa decisivă a lui Gorka Guruzeta. Însă, prima repriză a fost dominată ușor de Getafe, care a expediat mai multe șuturi pe spațiul porții adverse (4 șuturi Getafe vs. doar două Bilbao).
În repriza secundă, gazdele au dominat jocul și și-au creat mai multe ocazii de a înscrie, însă cei care au punctat pe tabela de marcaj au fost oaspeții de la Getafe, care au egalat în minutul 64 prin Chrisantus Uche, din assist-ul lui Luis Milla.
Surprinzător, Nico Williams (22 de ani), atacantul lateral care a impresionat la naționala Spaniei la EURO 2024 și care a fost dorit insistent de Barcelona în mercato, a început partida pentru Bilbao pe banca de rezerve. Însă, fotbalistul de 22 de ani a fost introdus pe gazon în minutul 72, dar nu a reușit să-și ajute echipa să câștige.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a lui Williams, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2027 mai are Nico contract cu Bilbao
În următoarea etapă din La Liga, Athletic Bilbao va juca, în deplasare, cu Barcelona, în timp ce Getafe va primi vizita celor de la Rayo Vallecano, pe teren propriu.
VIDEO Rezumat Athletic Bilbao – Getafe, scor 1-1
Etichete: athletic bilbao , la liga , digi sport , getafe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmă”Ce ar fi făcut România dacă se califica la Mondial?”. Radu Banciu a dat verdictul: ”Cea mai slabă!”
După ce s-a clasat de abia pe locul al treilea, în urma Austriei și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăNicolescu a spus cine e primul jucător la care renunță Campos și a clarificat situația lui Pușcaș: ”Într-o estimare pesimistă…”
Odată cu plecarea lui Zeljko Kopic și venirea lui Nuno Campos, Dinamo intră într-o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăOFICIAL | Oțelul a anunțat 4 noi transferuri! Unul dintre jucători, fratele geamăn al unui fotbalist de la FCSB
Oțelul Galați se întărește înaintea unui nou sezon în care își propune menținerea în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăCuvintele rostite de Papa Leon al XIV-lea înaintea debutului Campionatului Mondial
Suveranul Pontif a vorbit despre legătura dintre viață și fotbal. ”Viața și fotbalul se...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login