Connect with us

Alte Sporturi

„Ăsta nu e fotbal!” Costel Gâlcă s-a plâns de gazonul de la Ploiești, după Petrolul – Universitatea Craiova 1-1! A atacat și arbitrajul

Nu mai spun că a fost acum o fază controversată pe sfârșit. Koljic a fost călcat, dar arbitrul dedide, nu noi. Vom vedea dacă o să fie apt pentru următorul meci.

Am pierdut ocazia de a câștiga 3 puncte. Pe acest teren se poate întâmpla orice.

Toate punctele sunt importante, dar trebuie să adunăm din 3 în 3!”, a spus Costel Gâlcă, la digisport.ro.

Petrolul – Universitatea Craiova 1-1

Echipa Universitatea Craiova a terminat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu Petrolul Ploieşti, în etapa a 19-a din Liga 1.

Prima ocazie a meciului a aparţinut celor de la Petrolul, prin Mateiu, apoi a urmat şutul lui Jyry la colţul scurt, în minutul 10, iar în minutul 11 Bană a trimis balonul în poarta gazdelor, însă golul a fost anulat pentru ofsaid, notează news.ro.

În minutul 13 Yohan Roche s-a prăbuşit din picioare pe gazon, arbitrul a oprit meciul şi ambulanţa a intrat pe teren pentru a-i acorda primul ajutor. Roche, care se lovise cu capul de teren în urma unei deposedări, cu cîteva minute înainte, a fost scos de pe stadion şi transportat la spital.

Gazdele au deschis scorul în minutul 30, prin Alexandru Tudorie. Iniţial golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid, dar după o verificare VAR care a durat patru minute, golul a fost acordat şi Petrolul a terminat în avantaj prima repriză. Oaspeţii au egalat prin Baiaram, în minutul 74, şi scorul final a fost 1-1, chiar dacă în ultimele minute oltenii au jucat în zece, după accidentarea lui Koljic. Cum toate înlocuirile permise de regulament fuseseră efectuate, Gâlcă nu a putut introduce pe altcineva în locul atacantului.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi