-
UCL: Sporting – Bodo/Glimt, marți, 19:45, DGS 1
-
UCL: Manchester City – Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1
Lorenzo Biliboc (min 1) a marcat pentru CFR Cluj, dar cei de la U Cluj au întors scorul prin Jovo Lukic (min 4) și Oucasse Mendy (min 90).
Iuliu Mureșan: ”În repriza a doua parcă am căzut puțin fizic, nu am mai ținut de minge”
Imediat după meci, Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a intrat la Digi Sport Special și a analizat înfrâgerea echipei sale. Acesta este de părere că jocul ”Feroviarilor” a suferit în a doua repriză.
”Faptul că a 12-a partidă nu am mai câștigat-o după 11 consecutive trebuia să se întâmple la un moment dat. Am mai avut la CFR perioade în care am avut 7, 8, 9 victorii consecutive și apoi venea o înfrângere. Era inevitabil. Sigur, nu schimbă foarte mult.
Suntem la 4 puncte de Rapid, iar vineri avem meci cu ei. Dacă reușim să jucăm bine și să câștigăm lucrurile sunt foarte bune. Până ala final mai sunt 9 etape, se poate întâmpla orice.
(n.r. dacă i se poate reproșa ceva portarului Mihai Popa) Nu cred. A și scos Popa câteva. Aia de sub bară cu capul, de la 5 metri. A mai scos una la Macalou. E un portar bun și apără bine. Lukic a avut un meci extraordinar, nu au putut să-l neutralizeze ai noștri.
A câștigat toate duelurile la cap. A sărit, nu a atins mingea și a venit la Mendy care a dat de pe picioare. Nu i se poate reproșa lui Popa. Am încredere mare în el, e un portar bun. Nu e vina lui. Trebuiau să fie mai atenți fundașii.
Au stat lângă Mendy și au plecat lângă Lukic înainte să vină centrarea. Dacă rămâneau acolo, probabil că nu se întâmpla nimic. Sunt greșeli care se fac, nu trebuie acuzat nimeni. Meciul a fost intens, disputat.
Un început cum nu s-a mai văzut, în minutul 4 să fie 1-1. Prima repriză a fost mai intensă, am avut câteva ocazii prin Biliboc, care e un jucător fantastic. În repriza a doua parcă am căzut puțin fizic. Parcă U Cluj și-a dorit mai mult. Nu am mai ținut de minge la mijloc, asta a fost problema”, a declarat Iuliu Mureșan la Digi Sport Special.
Clasamentul din play-off, după U Cluj – CFR 2-1
VIDEO rezumatul mecului U Cluj – CFR 2-1
Etichete: iuliu muresan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăFIFA a publicat imaginea cu Istvan Kovacs!
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmă70.000.000 € pentru transfer, apoi bani pentru Cristi Chivu! Inter a luat marea decizie
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăUnde i-a dus Mirel Rădoi pe jucătorii FCSB-ului, în ziua meciului cu Farul
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăGică Hagi este noul selecționer al României! Conferința de prezentare e ACUM, în direct pe Digi Sport 1
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login