-
Preliminarii CM: Portugalia – Ungaria, marți, 21:45, DGS 1
-
Fotbal: Norvegia – Noua Zeelandă, marți, 19:00, DGS 1
Orașul Alexandria urmează să aibă un stadion nou din 2026. Inițial, proiectul trebuia să fie gata în urmă cu mai mulți ani, însă pandemia a îngreunat lucrările, care au fost sistate în cele din urmă.
Ultimele imagini cu noul stadion din Alexandria
Galerie Foto
După mai mulți ani de lucrări, stadionul din Alexandria se apropie de momentul inaugurării. Prin intermediul unor imagini care circulă în mediul online se poate observa cum arena este aproape gata.
Au fost montate toate scaunele celor două tribune și o parte din pistă. Au mai rămas instalarea noii suprafețe de joc și ultimele detalii de pus la punct înainte de anunțarea momentului în care va fi inaugurat noul stadion.
Reamintim că proiectul privind contruirea noului stadion a fost semnat în anul 2019. Ulterior, lucrările propriu-zise au început în 2021, iar primul termen de finalizare a fost în vara anului 2023, însă nu a fost respectat.
Oficialii vor să inaugureze noul stadion cu FCSB
Vali Badea este extrem de implicat în sportul din Alexandria și și-a deschis o academie de fotbal în oraș. Pe lângă asta, fostul atacant al FCSB-ului cochetează și cu echipa mare și are un plan uriaș.
Badea visează să aducă FCSB-ul în Alexandria pentru meciul prin care va fi inaugurat noul stadion. Potrivit fostului atacant al lui Gigi Becali, noua arenă ar urma să fie gata în primăvara anului 2026.
„Dacă vorbim despre proiectul meu cu școala de fotbal, nu a mai avansat nimic. Sper să mă apuc și eu cât de curând. În ceea ce privește stadionul, se lucrează intens, avansează. Din ce am înțeles eu, anul acesta, în toamnă, sau din februarie – martie 2026 ar urma să se joace pe el”, a spus Vali Badea, pentru digisport.ro.
Ținând cont de legătura specială dintre Vali Badea și FCSB, noul stadion din Alexandria poate fi inaugurat chiar în compania campioanei României. Totul depinde însă de programul roș-albaștrilor, dar și de disponibilitatea acestora.
Etichete: romania , stadion romania , stadion alexandria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăJackpot! Prima încasată de jucătorii Gloriei Bistrița, după victoria 1-0 cu FCSB
Gloria Bistrița, echipa de pe locul al 11-lea în Liga a 2-a, a reușit...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCel mai slab: nota primită de Radu Drăgușin, după meciul cu patru goluri din Serie A! Fiorentina, ”în groapă”
Fiorentina a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida cu Atalanta, care a tras cortina...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a mai întâmplat O SINGURĂ dată în 97 de ani! Exact când avea nevoie Gigi Becali pentru a da lovitura
După victoria de pe teren propriu cu Lecce, scor 5-1, în care Daniel Bîrligea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDe nicăieri! Gigi Becali, după dubla lui Bîrligea în Serie A: ”Nu-mi convine!” + Mai voia încă 3.000.000 €: ”Erau de acord”
Daniel Bîrligea (26 de ani) a reușit o dublă în meciul Frosinone – Lecce...
De admin

You must be logged in to post a comment Login