Connect with us

Alte Sporturi

Anunţul lui Gică Hagi despre Dragoş Nedelcu, după ce „Regele” transmitea că Farul se desparte de fostul jucător al FCSB-ului!

Îmi pare rău pentru Nedelcu că o zic public, de multe ori nu am vorbit, dar nu se poate așa! Ne așteptam de la el să fie numărul 1. A venit după unul sau doi ani în care nu jucase și a tot jucat. Dar anul ăsta mai mult a stat decât să joace!

Și aici e o problemă gravă, pentru că e unul dintre cel mai bine plătiți jucători din echipă, dacă nu chiar cel mai bine. E plătit bine, la nivelul primelor două-trei echipe. Bani mulți!

L-am plătit doi ani, dar l-am avut un an din punctul meu de vedere. Și cu asta cred că închei conferința, că nu are… îmi pare rău, dar jucătorul trebuie să fie puternic. Mai ales el, pe care-l cunoșteam. Trebuie să fie puternic, să reflecteze la tot ce se întâmplă cu el și să se gândească foarte serios.

Nu ne permitem să plătim atâția bani pe un jucător cu un astfel de randament”

Cu noi, la anul, nu cred că mai poate. Cu toate că mai are un an contract, dar nu cred că mai… cred că ne vom despărți. Cu el, cel puțin din punctul meu de vedere, nu putem merge… Nu ne permitem să plătim atâția bani pe un jucător cu un astfel de randament. Dacă dăm banii ăia, trebuie să fie star, cel mai bun dintre cei mai buni! Că altfel ne așteaptă alte lucruri. Iar noi vrem să ținem clubul bine.

La noi, jucătorul trebuie să dea randament 100%, iar el nu dă randament bun tot anul. «Ba mă doare genunchiul, ba nu mai pot, ba astăzi sunt, ba mâine nu sunt». Dacă joacă bine, dacă nu e supărat. Dar nu putem… E un exemplu care s-a văzut și astăzi. S-a văzut destul de grav.

Nu e bine că vorbesc despre un jucător, dar numai eu știu ce am pățit anul ăsta. Și nu doar cu el, cu toți jucătorii accidentați”, declara Gică Hagi despre Dragoş Nedelcu în conferinţa de presă de după meciul Farul – Universitatea Craiova 3-3.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide