-
SuperLiga: FC Buzău – Oțelul Galați, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – CFR, luni, 20:30, DGS 1
Un purtător de cuvânt al forului internațional a confirmat că organizatorii au în vedere un baraj, într-o singură manşă, între LA FC şi Club America pentru a înlocui în această vară, la CM al Cluburilor, formaţia mexicană Leon. „Câştigătoarea acestui baraj ar urma să se califice, cu excepţia cazului în care o procedură legală ar decide în alt mod„, a spus purtătorul de cuvânt al FIFA.
Baraj între Los Angeles FC și Club America pentru a se afla echipa care-i va lua locul lui Club Leon la Campionatul Mondial al Cluburilor
Leon a fost exclusă săptămâna trecută de FIFA de la Cupa Mondială a Cluburilor, competiţie programată în Statele Unite (15 iunie-13 iulie), pentru încălcarea regulamentului privind multi-proprietatea cluburilor. Leon şi CF Pachuca, calificate pentru această competiţie, aparţin aceluiaşi proprietar.
În consecinţă, FIFA ar propune un baraj între LAFC, finalista Ligii Campionilor CONCACAF în 2023, şi Club America, echipa „cel mai bine clasată” din cadrul Confederaţiei Americii de Nord, Centrale şi Caraibelor.
Înlocuitoarea lui Club Leon ar urma să fie repartizată în Grupa D a acestui turneu cu 32 de echipe, alături de echipele Chelsea Londra, Flamengo şi Esperance Tunis, fosta echipă a antrenorului român Laurenţiu Reghecampf.
Grupele Cupei Mondiale a Cluburilor
Grupa A:
- Palmeiras (Brazilia)
- FC Porto (Portugalia)
- Al-Ahly (Egipt)
- Inter Miami (Statele Unite ale Americii)
Grupa B:
- PSG (Franța)
- Atletico Madrid (Spania)
- Botafogo (Brazilia)
- Seattle Sounders FC (Statele Unite ale Americii)
Grupa C:
- Bayern Munchen (Germania)
- Auckland City (Noua Zeelandă)
- Boca Juniors (Argentina)
- Benfica (Portugalia)
Grupa D:
- Flamengo (Brazilia)
- Esperance Tunis (Tunisia)
- Chelsea (Anglia)
- ?
Grupa E:
- River Plate (Argentina)
- Urawa Red Diamonds (Japonia)
- CF Monterrey (Mexic)
- Inter Milano (Italia)
Grupa F:
- Fluminense (Brazilia)
- Borussia Dortmund (Germania)
- Ulsan HD (Coreea de Sud)
- Mamelodi Sundowns (Africa de Sud)
Grupa G:
- Manchester City (Anglia)
- Wydad AC (Maroc)
- Al-Ain (Emiratele Arabe Unite)
- Juventus (Italia)
Grupa H:
- Real Madrid (Spania)
- Al-Hilal (Arabia Saudită)
- Pachuca (Mexic)
- Salzburg (Austria)
Etichete: fifa , campionatul mondial al cluburilor , club america , los angeles fc , club leon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăSorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo
Aflată la a doua participare la Ningbo, după ediția din 2023, Cîrstea a întâlnit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăVictor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Deși FCSB a plecat cu toate cele trei puncte de la Voluntari, după golurile...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăVictor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Fostul tehnician consideră că următoarele două partide vor avea o importanță majoră, iar lipsa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăFostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”
Fostul internațional român a povestit că înțelegerea cu formația bănățeană a fost una atipică,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login