
-
SuperLiga: Slobozia – UTA, luni, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 22:00, DGS 1
Dennis Man a fost unul dintre cei mai buni jucători ai ”Cruciaților” și a reușit să marcheze două goluri de generic.
Fabio Pecchia: ”Man? Foarte bun”
La finalul partidei cu Atalanta, Fabio Pecchia, antrenorul Parmei, nu s-a ferit și l-a lăudat pe fotbalistul român de 25 de ani.
”Man? Foarte bun, ca tot grupul. Toată lumea a intrat și toată lumea are aceeași dorință, ca băieții care au intrat în repriza a doua”, a spus italianul de 50 de ani, potrivit forzaparma.it.
Ce notă a primit Dennis Man, după ce a marcat două goluri cu Atalanta
Pentru prestația din meciul cu Atalanta, Dennis Man a primit nota 8 din partea jurnaliștilor italieni care au urmărit jocul îndeaproape.
”Când mingea ajunge la el, chiar doare. Înscrie fiind pe cont propriu și ocolind cu o uşurinţă extremă apărarea Atalantei.
Se distrează și se distrează și face dubla cu o lovitură precisă înainte de a părăsi terenul în mijlocul aplauzelor”, au scris cei de la Parma Live.
Valentin Mihăilă, celălalt român de la Parma, a evoluat la rândul său din primul minut în meciul cu Atalanta și a primit nota 6,5 pentru evoluție.
Etichete: parma , atalanta , dennis man , fabio pecchia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăOUT! Dinamo i-a anunțat plecarea, după ce a fost titular în sezonul trecut
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmă„Vrem respect! Nu se mai poate așa ceva”. Continuă acuzațiile celor de la Afumați + Imagini cu urmările după meci
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăAndrei Nicolescu le-a dat numele: ”Capitalul care nu apare în bilanț”
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăNicolae Stanciu, mesaj misterios: ”Am parcurs un drum lung împreună”
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login