
Vladislav Blănuță și-a înscris în proprie poartă în partida din Cupa Ucrainei jucată de Dinamo Kiev contra celor de la Oleksandriya, meci încheiat până la urmă cu victoria alb-albaștrilor. Presa din Ucraina a remarcat însă reacția lui Oleksandr Shovkovskyi, tehnicianul formației din capitală, la devierea nefericită a atacantului român.
Antrenorul lui Dinamo Kiev nu a putut schița multe, însă a făcut un gest care poate fi ușor interpretat.
Ce s-a scris în Ucraina: “Asta e ironia”
Jurnaliștii din est au scos în evidență momentul jenant pentru Blănuță în care a marcat un autogol, în contextul în care românul era oricum un “paria” pentru fanii lui Dinamo Kiev. Presa chiar a făcut această asociere și au adus aminte că Shovkovskyi îi luase apărarea jucătorului cotat la 2 milioane de euro după ce a fost fluierat la primul meci.
Acum, tehnicianul și-a îndepărtat mâinile în momentul autogolului, de parcă i-ar fi transmis lui Blănuță: “Ce s-a întâmplat?”.
“În meciul din Cupa Ucrainei, Dinamo Kiev a primit un gol în repriza secundă, iar nou-venitul Vladislav Blănuță l-a reușit. Antrenorul lui Kiev, Oleksandr Shovkovskyi, nu a putut decât să ridice din umeri.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSingur pe teren: cum a fost surprins Dennis Man, după FC Porto – PSV 0-1
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT de 11 luni, fostul atacant al Barcelonei a făcut anunțul: „Sunt gata!”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIonel Ganea s-a pronunțat înainte de FCSB – Rapid
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMihai Stoica e sigur, înainte de Inter Club d’Escaldes – Universitatea Craiova: ”O mare dezamăgire”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login