
“Accept o primă greşeală, dar nu şi o a doua”, l-a avertizat marţi antrenorul lui Napoli, Antonio Conte, pe fotbalistul său Kevin De Bruyne, înaintea meciului cu Sporting Lisabona din Liga Campionilor, scrie site-ul eurosport.fr.
Kevin De Bruyne şi-a exprimat nemulţumirea după ce a fost înlocuit în meciul pierdut duminică de Napoli împotriva lui AC Milan (1-2). Antrenorul său, Antonio Conte, l-a avertizat însă marţi că nu va tolera “o a doua greşeală” de acest tip. “Cei care mă cunosc ştiu foarte bine care este punctul meu de vedere asupra gestiunii (lotului), asupra anumitor comportamente”, a declarat Conte pentru televiziunea Sky Sport.
Antonio Conte l-a avertizat pe Kevin De Bruyne, după ieşirea nervoasă de la finalul meciului AC Milan – Napoli 2-1
“Cei care nu mă cunosc pot face greşeli. Depinde de mine să clarific situaţia şi să repet anumite concepte, astfel încât să fie clar pentru toată lumea că accept o primă greşeală, dar nu şi o a doua“, a afirmat el.
După meciul de la Milano, Conte, cunoscut pentru fermitatea sa, nu l-a cruţat pe internaţionalul belgian: “Sper că furia lui a fost legată de rezultat. Dacă a fost din cauza schimbării sale, a dat peste persoana nepotrivită.”
Marţi, în timpul tradiţionalei conferinţe de presă de dinaintea meciului, Conte a fost mai diplomat: “Ce era de înţeles, eu am înţeles, totul a fost clarificat. (…) acest caz este închis.”

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Se știu grupele din Cupa României, ediția 2026-2027!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCristi Chivu, categoric după ce a văzut cu cine va juca Inter în Champions League
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe a scris presa din Portugalia, după ce Filipe Coelho a fost eliminat din Europa League cu Universitatea Craiova
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAntrenorul de la Ararat-Armenia n-a stat pe gânduri, după calificarea din Europa League în fața Universității Craiova
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNeverosimil! Au pierdut 0-3 în tur și în minutul 90+4 din retur erau eliminați, dar a urmat ”nebunia”
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login