Andrei Ivan a fost prezentat oficial la noua echipă. Fostul atacant al Universităţii Craiova a semnat cu Panserraikos, echipă din prima ligă din Grecia, acolo unde antrenează şi Răzvan Lucescu (PAOK) şi a fost transferat, recent, şi Olimpiu Moruţan (Aris Salonic).
Universitatea Craiova i-a reziliat contractul lui Andrei Ivan, după două etape disputate din noul sezon. El a reuşit să marcheze un gol în primul meci, cu UTA, în care a fost şi autorul unei ratări uriaşe.
Andrei Ivan, prezentat oficial la Panserraikos
Andrei Ivan nu a rămas pentru mult timp liber de contract. El a fost deja prezentat oficial la formaţia elenă, la o zi după ce s-a despărţit oficial de Universitatea Craiova, semnând un contract valabil pe doi ani cu Panserraikos.
Andrei Ivan va purta tricoul cu numărul 9 la noua lui echipă şi rămâne “leu”, deoarece şi jucătorii celor de la Panserraikos sunt porecliţi tot “lei”, aşa cum sunt şi cei de la Universitatea Craiova.
“Panserraikos anunţă transferul internaţionalului şi experimentatului român, Andrei Ivan, care a semnat un contract pe doi ani şi va purta tricoul cu leul pe piept.
El are un CV bogat, după ce s-a despărţit de Universitatea Craiova, echipă la care a bifat 308 apariţii, marcând 72 de goluri şi oferind 38 de pase decisive, multe dintre ele în competiţiile europene, reuşind să câştige o Cupă şi o Supercupă.
Andrei, bine ai venit în familia leilor”, a transmis Panserraikos, pe site-ul oficial al clubului.
Mihai Rotaru a dat “cărţile pe faţă” după plecarea lui Andrei Ivan de la Craiova
Finanţatorul “leilor” e de părere că plecarea lui Andrei Ivan nu reprezintă decât un plus pentru jucător, ţinând cont că va avea ocazia să îşi relanseze cariera. Ruptura dintre internaţionalul român şi olteni era iminentă, deşi Mirel Rădoi l-a folosit ca titular în prima etapă, cea cu UTA Arad.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Coubiș a înscris un gol frumos pentru Lincoln, imediat după startul partidei
Transferat în această vară de la Universitatea Cluj pentru aproximativ trei milioane de euro,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScene horror în Liga 2! Un fotbalist a suferit o accidentare gravă, iar arbitrajul a declanșat un scandal monstru
Faza s-a produs în jurul minutului 25, în apropierea careului echipei gazdă. În timpul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScenariu complicat pentru Gigi Becali înainte de mercato! Ce se întâmplă la clubul de la care vrea să transfere un jucător
Fosta campioană a României a luat deja legătura cu Florinel Coman, în încercarea de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn miliardar cu o avere de 5 miliarde de dolari vrea să intre în acționariatul lui Inter, echipa lui Cristi Chivu
Deocamdată, discuțiile cu fondul american Oaktree, actualul proprietar al clubului, nu au depășit însă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login