-
Serie A: Parma – Fiorentina, sâmbătă, 13:30, DGS 1
-
Serie A: Pisa – Juventus, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Andre Duarte a semnat cu FCSB, însă cei de la Ujpest contestă mutarea. Ungurii susțin că fotbalistul a denunțat unilateral contractul după ce a fost exclus din lotul primei echipe, deși nu avea motive întemeiate pentru ”ruperea” angajamentului.
Andre Duarte, în 2022: „Visez să joc în Champions League”
Dorit de mai multă vreme de Gigi Becali, Andre Duarte a ajuns în cele din urmă la FCSB. Campioana României speră să fi dat lovitura cu fundașul central portughez, în condițiile în care trupa lui Elias Charalambous a avut probleme în defensivă în acest sezon.
La FCSB, Andre Duarte își poate îndeplini un vis. Pe vremea când evolua pentru FCU Craiova, lusitanul spunea, printre altele, că marea sa dorință este să evolueze în Champions League.
În momentul de față însă, FCSB este pe locul 9 și speră să prindă play-off-ul. Distanța față de liderul Universitatea Craiova este de 9 puncte.
„Pe termen scurt, scopul meu anul acesta este să fiu bine atât pe plan personal, cât și profesional. Acesta este obiectivul meu principal. Deși nu prea îmi place să mă gândesc la viitor, este clar că visul meu este să joc la cel mai înalt nivel în competiții precum Liga Campionilor”, spunea Duarte, în 2022, pentru LPF.ro.
Andre Duarte, lăudat de George Ganea, fostul coleg de la FCU Craiova și Ujpest
Despre Andre Duarte a vorbit George Ganea, fostul său coleg de la FCU Craiova și Ujpest. Atacantul român a avut doar cuvinte de laudă la adresa noul fundaș de la FCSB și este de părere că Gigi Becali a dat lovitura cu aducerea portughezului.
„Andre Duarte a fost un coleg și un fotbalist foarte bun. Am mai fost colegi și la FCU Craiova. Știu că și atunci s-a scris că a plecat cu scandal. Îți spun sincer, am jucat la două echipe și nu a fost niciodată genul de jucător care să facă vreun scandal.
Decizia lui Ujpest în privința lui ne-a surprins pe toți, pentru că știam că își prelungise contractul și că va fi unul dintre jucătorii importanți. Dacă mă întrebi pe mine, cred că cei de acolo au vrut să-l scoată pe el țap ispășitor și cam aia a fost. Andre, ca și coleg, de nota 10. Are niște calități foarte importante. FCSB a făcut un transfer bun”a spus George Ganea, pentru digisport.ro.
Etichete: transfer , superliga , fcsb , andre duarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăSpiritul legendarului Espace și ofensiva Renault de la Paris
Principala premieră va fi E-Space Concept. Proiectul mărcii franceze reactivează spiritul modelului Espace lansat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăScene halucinante la un meci de juniori! Un fost fotbalist din Liga 1 și-a strâns de gât propriul elev, de față cu ceilalți copii
Incidentul a avut loc în timpul partidei dintre ACS Husana Huși și Standard Vaslui,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăA ieșit din calculele lui Pancu și poate pleca de la Rapid în iarnă
Rapid a insistat la începutul anului pentru transferul fundașului stânga Robert Sălceanu de la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăMax Verstappen va pleca primul în cursa Sprint din Singapore
O oră de antrenamente, o pistă care se îmbunătățea încontinuu și mai multe întrebări...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login