Alex Mitriţă a făcut un nou sezon foarte bun în tricoul Universităţii Craiova. Oltenii au încheiat stagiunea pe teren propriu, cu Dinamo, pe care au învins-o cu 2-1, asta după ce au întors scorul. „Câinii” au condus cu 1-0, dar golurile lui Barbu şi Mitriţă au adus cele trei puncte.
În urma acestui succes, Universitatea Craiova a depăşit-o pe U Cluj în clasament şi încheie sezonul pe locul 3. „Şepcile roşii” au remizat pe teren propriu cu Rapid şi au aşteptat rezultatul meciului din Bănie pentru a afla locul pe care încheie sezonul.
Alex Mitriţă, despre plecarea de la Craiova: „Mă gândesc la binele familiei”
După meciul cu Dinamo, Alex Mitriţă a declarat că aşteaptă să plece în vacanţă, după care va lua o decizie în privinţa viitorului său. Cu toate acestea, el nu a negat faptul că sunt şanse să plece din Bănie vara aceata:
„Este locul 3. Ne-am dorit să ne batem la campionat, dar nu am reuşit. Am avut momente foarte bune, momente mai puţin bune. Trebuie să învăţăm din lucrurile astea. Sunt mândru de băieţi.
Mister ştie cel mai bine să ne motiveze şi s-a văzut asta în repriza a doua. Este greu acum să spun ce ne-a lipsit, dar dacă aveam mai multă şansă, cu siguranţă puteam mai mult.
Un sezon bun pentru mine, important a fost să am continuitate. Sunt foarte bucuros şi sunt mândru de acest lucru.
În aceşti doi mi-am dorit foarte mult să câştig titlul cu Craiova, de-asta am venit acasă, e visul meu. Acum vreau să merg în vacanţă şi vom vedea ce va fi în sezonul viitor. Am ajuns la 30 de ani, am o vârstă, mă gândesc la binele familiei. O să văd după vacanţă ce se va întâmpla.
Da, sunt şanse să plec, dar vreau să mă liniştesc. Au fost doi ani grei pentru mine şi voi lua o decizie cu familia mea, cu cei din club, să vedem ce oferte sunt”, a declarat Alex Mitriţă, la digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSpaniolii sunt siguri, după PSG – Barcelona: ”E o greșeală că NU va câștiga Balonul de Aur! E cât Pedri, Olmo și Rodri la un loc”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLiverpool – Villarreal 4-3. ”Cormoranii” au întors spectaculos, după ce au fost conduși cu 2-0
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAS Roma – Slovan Bratislava 4-0. Italienii și-au surclasat adversara pe Olimpico
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRăzvan Marin, titular contra lui Manchester City. Ce notă a primit românul după duelul cu „gigantul” din Anglia
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login