
Petrolul Ploiești a pierdut pe teren propiu partida contra celor de la UTA Arad, scor 0-1, în etapa a 27-a din SuperLiga.
În meciul respectiv, ”lupii galbeni” au avut două goluri anulate, iar Adrian Mutu a avut un discurs extrem de dur la adresa arbitrajului făcut de Sebastian Colțescu.
Sancțiunea primită de Adrian Mutu
În urma declarațiilor făcute de tehnicianul formației prahovene, Comisia Centrală a Arbitrilor l-a reclamat pe acesta la Comisia de Disciplină a FRF.
Miercuri, 12 martie, ”Briliantul” a aflat că s-a ales doar cu un avertisment și cu o amendă în valoare de 2.500 de lei.
”În temeiul art. 52/2/a din RD cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15 din RD, pârâtul Mutu Adrian se sancționează cu Avertisment și i se aplică penalitate sportivă de 2500 lei”, este scris în documentul emis de Comisia de Disciplină.
Și președintele Petrolului, Claudiu Tudor, a fost reclamat de către CCA, după ce a criticat modul în care brigada de arbitrii a ”condus” partida de la Ploiești, însă Comisia de Disciplină nu a luat o decizie finală în cazul acestuia.
Declarațiile lui Adrian Mutu, după meciul cu UTA Arad
Deciziile luate de ”centralul” Sebastian Colțescu și de asistentul din camera VAR, Andrei Antonie, l-au nemulțumit pe Adrian Mutu, care le-a numit ”greșeli de începători”.
”Golurile au fost foarte ușor anulate. Am văzut fazele acum la televizor, cred că faultul de la primul gol n-a fost. Fotbalul e un joc de contact, ambii jucătorii aveau brațele întinse, iar din inerție l-a împins puțin, abia l-a atins. Un gol foarte ușor anulat, cred că doar la noi vezi așa ceva.
În ultimul minut, dacă nici aia nu e pasă de la adversar? Mingea vine direct de la adversar, eu sunt la zi cu noile reglementări în ceea ce privește ofsaidul. Dacă apărătorul este incomodat și mingea îl atinge, sare la adversar și înscrie, atunci se dă ofsaid. Mingea pleacă de la vreo 40 de metri, iar aici Colțescu cred că a greșit, o greșeală mare, de începător, pentru că s-a dus la VAR și a avut timp să vadă.
Chemat la VAR la un astfel de lucru, mă repet, cred că a scăpat meciul de sub control. Greșeală de mare, mare începător. Am dominat tot meciul, am încercat, am avut atitudine. Nu știu câte goluri trebuie să dăm. Arbitrajul a făcut diferența în aceasta seară”, a declarat Mutu, imediat după meci.
La câteva zile distanță de la disputarea partidei, Kyros Vassaras, șeful CCA, a spus că ambele goluri marcate de prahoveni au fost anulate eronat.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
România a bifat a 4-a victorie la European League!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe se întâmplă cu Didier Deschamps? Anunţul făcut de francezi, după victoria la scor cu Norvegia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Didier Deschamps a lipsit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRevoltă uriaşă în Franţa, după victoria la scor cu Norvegia. Ce i-a deranjat pe francezi: “Dezgustător”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover A fost revoltă uriaşă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAu dat recital la Cupa Mondială și au intrat în istoria competiției!
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA venit anunțul! Ce se întâmplă cu Didier Deschamps
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin


You must be logged in to post a comment Login