Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Jovo Lukic a fost foarte aproape de un transfer la Pyramids, dar mutarea a picat pe ultima sută de metri. În presa din Egipt a apărut informaţia potrivit căreia jucătorul ar avea probleme cardiace, iar acesta a fost motivul pentru care transferul nu s-a mai făcut.
Radu Constantea spune că jucătorul nu are probleme de sănătate, în contextul în care el deja a jucat la cluburi unde a fost testat în permanenţă. El a spus şi care este adevăratul motiv pentru care transferul nu s-a mai făcut.
„O informație falsă și care nu are niciun suport. Chiar nu are nicio legătură. Într-adevăr, au fost negocieri destul de avansate cu cei de la Pyramids, dar, ieri, lucrurile s-au blocat. Cred că erau în discuții și cu alte cluburi pentru alți atacanți și s-au reorientat.
A picat definitiv acest transfer. Era o oportunitate bună pentru jucător, am încercat să găsim și noi o soluție de a merge acolo, dar discuțiile s-au blocat”, a spus Radu Constantea, pentru digisport.ro.
U Cluj a cerut 3 milioane de euro în schimbul lui Lukic. Şi FCSB a anunţat recent că îl vrea pe atacantul ardelenilor şi nu este exclus ca negocierile să fie reluate.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăDaniel Pancu se gândește să scoată un titular din primul 11 la Rapid: „Mâine trebuie să aleg”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăBogdan Stancu a găsit atacant pentru FCSB
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăSteven Nsimba a decis să plece de la Craiova, iar Rodion Cămătaru e sigur! Jucătorul de la FCSB cu care l-a comparat
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăRapid – Corvinul, sâmbătă, 17 octombrie, 21:30, Digi Sport 1. Primul meci direct între cele două echipe
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login