-
ATP Finals: Carlos Alcaraz – Taylor Fritz, marți, 15:00, DGS 2
-
Liga 2: Chindia – Afumați, marți, 19:30, DGS 1
Prima a avut loc în minutul 14, la un duel dintre Bloj și Musi, petrecut în careu. Centralul Iuliana Demetrescu a lăsat jocul să continue, dar apoi a dictat lovitură de la 11 metri, după ce arbitrii VAR Claudiu Marcu (principal) și Viorel Flueran (asistent) au chemat-o să revadă faza pe monitor.
Kyros Vassaras a dat verdictul: Alexandru Musi a simulat! Iuliana Demetrescu și cei din camera VAR au greșit cu toții
La trei zile distanță, Kyros Vassaras a analizat faza, iar explicația a fost postată pe site-ul oficial FRF.
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor a spus că cei din camera VAR nu erau acoperiți de regulament să o cheme pe Demetrescu la margine. Mai mult, și centralul a interpretat greșit faza după ce a văzut-o pe monitor, deoarece Musi a simulat.
Astfel, după spusele lui Vassaras, au fost două decizii greșite în lanț: mai întâi chemarea centralului la monitorul VAR, apoi decizia de a dicta penalty și, implicit, nesancționarea lui Musi cu cartonaș galben pentru simulare.
„CCA, după analiza săptămânală obișnuită a meciurilor, dorește să clarifice intervenția incorectă a VAR care a condus la acordarea greșită a unui penalty. Nu există nicio eroare clară și evidentă pentru ca VAR să intervină în acest caz.
Deși există un contact minim pe gheata atacantului, acesta nu este suficient pentru a provoca căderea atacantului și nici nu este capabil să oprească adversarul din a ataca sau juca mingea. Nu orice contact este sancționabil în fotbal.
Fundașul a încercat în mod clar să evite orice contact posibil cu adversarul. Nu există niciun alt contact pe nicio altă parte a corpului adversarului, așa cum a încercat jucătorul să simuleze.
O astfel de reacție din partea atacantului nu ajută imaginea fotbalului și, în lipsa contactului, arbitrii sunt instruiți să sancționeze cu cartonaș galben pentru comportament nesportiv – simulare”, a transmis Vassaras.
VIDEO cu faza la care s-a dictat penalty
VIDEO Rezumat Dinamo – Csikszereda 4-0
Etichete: penalty , arbitraj , cca , kyros vassaras , alexandru musi , iuliana demetrescu , dinamo csikszereda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăPrima reacție din partea lui Cristiano Ronaldo, după ce Federația din Portugalia l-a suspendat și amendat
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăAndrei Nicolescu a găsit înlocuitor pentru Martin Pascual, înainte de CFR Cluj – Dinamo!
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăFC Voluntari – FCSB 1-2. Echipa lui Laurențiu Reghecampf a câștigat greu în fața ilfovenilor
19.10.2026, 22:50 UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăHansi Flick a spus totul despre marea surpriză pe care o pregătește la meciul cu PSG
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login