A murit Constantin Anghelache! Fostul preşedinte de la Dinamo şi Rapid s-a stins din viaţă la vârsta de 78 de ani, în noapte de joi spre vineri, 18 octombrie.
Constantin Anghelache era un apropiat al lui Mircea Lucescu. Acesta a fost preşedinte la Dinamo şi Rapid, colaborând cu actualul selecţioner pe parcursul anilor.
A murit Constantin Anghelache
Constantin Anghelache a fost preşedinte la Dinamo timp de cinci ani, în perioada 1985-1990. Ulterior, Mircea Lucescu l-a convins pe acesta să vină la Rapid, până în 2001, atunci când a lucrat la Breaza, până în 2009.
Constantin Anghelache a revenit la Dinamo în 2013, când acţionarul echipei era Ionuţ Negoiţă. Acesta s-a despărţit de „câini” după doi ani.
În ultima perioadă, Constantin Anghelache se confrunta cu mari probleme de sănătate, motiv pentru care nu a mai apărut în spaţiul public.
Clubul la care a fost oficial timp de opt ani, CSO Tricolorul Breaza, a transmis un mesaj emoţionant, după moartea lui Constantin Anghelache.
„Clubul CSO Tricolorul Breaza își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a fostului conducător al grupării brezene din perioada 2001-2010, Constantin Anghelache. Sub conducerea lui Constantin Anghelache echipa de fotbal a reușit două mari performanțe, în anul 2001 a reușit promovarea în Liga a 3 a, iar în anul 2009 a promovat în Liga a 2 a. Condoleanțe familiei și apropiaților„, a fost mesajul transmis de cei de la CSO Tricolorul Breaza, pe pagina oficială de Facebook.
În perioada comunismului, Constantin Anghelache a lucrat în Securitate, atingând gradul de locotenent-colonel, reuşind să conducă o unitate specială care se ocupa de comerţul extren. Totodată, până în Revoluţie, acesta a fost şi profesor universitar de economie, dar după anul 1989, s-a lansat în afaceri, cooptându-l şi pe Mircea Lucescu alături de el.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăU Cluj – Petrolul 2-3 | Victorie spectaculoasă pentru „Lupi”! Lukic, gol de pus în ramă
28.08.2026, 22:55 SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRio Ave – Sporting 0-4, ACUM, pe digisport.ro. Suarez a realizat ”dubla”! Programul complet din etapa a 4-a din Portugalia
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăO nouă tragedie în fotbalul românesc! ”Ce dramă, ce destin, ce nenorocire!”
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSergiu Hanca a făcut anunțul mult așteptat, după U Cluj – Petrolul 2-3
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login