Connect with us

Alte Sporturi

A început revoluția! Jucătorul care a părăsit-o pe Juventus după 7 ani

  • Conference League: Astana – Corvinul, miercuri, 17:00, DGS 1

  • Supercupa Europei: Real MadridAtalanta, miercuri, 22:00, DGS 1

Wojciech Szczesny (34 de ani), portarul celor de la Juventus, s-a despărțit oficial de “Bătrâna Doamnă” după ce acesta a fost pus pe lista de jucători care nu vor intra în calculele noului antrenor italian.

Szczesny s-a despărțit de Juventus după 7 sezoane

Szczesny s-a despărțit oficial de Juventus, chiar dacă portarul avea contract cu “Bătrâna Doamnă” până în 2025.

Într-o postare făcută pe site-ul oficial al celor de la Juventus, oficialii clubului au transmis că au încheiat de comun acord înțelegerea cu goalkeeper-ul polonez care era jucător al italienilor încă din 2017. Szczesny a fost transferat de Juve de la Arsenal în acel an pentru suma de 18,4 milioane de euro.

“Tek (n.r. porecla lui Szczesny) va fi mereu amintit ca un jucător dedicat și un om care a purtat tricoul nostru cu mândrie și profesionalism.

Mulțumesc pentru tot, Tek, și mult succes pentru viitor!”, a fost mesajul transmis de oficialii lui Juve.

  • Wojciech Szczesny a evoluat în 252 de partide pentru Juventus Torino.
  • Wojciech Szczesny a câștigat trei Serie A alături de Juventus (2018, 2019, 2020).
  • Wojciech Szczesny a câștigat trei Cupe ale Italiei alături de Juventus (2018, 2019, 2024).

Federico Chiesa a fost lăsat în afara lotului de Juventus. Torinezii vor să ”scape” de fotbalist

Contractul fotbalistului italian cu ”Bătrâna Doamnă” expiră în vara anului 2025. Juventus a încercat să îi propună lui Chiesa prelungirea contractului, însă clubul s-a trezit cu un refuz.

Conducerea echipei torineze nu a primit prea bine vestea și sunt dispuși acum să îl vândă pe jucătorul italian, pentru a nu îl pierde gratis, în vara anului 2025.

Thiago Motta a înțeles mesajul transmis de șefii ”Bătrânei Doamne” și a luat decizia să îl scoată din lot pe Chiesa, pentru partidele de verificare premergătoare noului sezon.

Managerul torinezilor a lăsat clar să se înțeleagă că nu se baza pe jucător, în noua stagiune. Chiesa este pus acum în situația de a-și căuta o nouă echipă, însă șefii de la Torino nu vor accepta ca fotbalistul să plece gratis.

Etichete: juventus , thiago motta , szczesny , transfer szczesny


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide