-
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00, DGS 1
Actualul portar al lui Manchester City a fost atacat de patru bărbați cu fețe acoperite și bătut cu sălbăticie, în timp ce soția lui, Alessia Elefante, a privit totul. În urma șocului traumatic, tânăra de 29 de ani și-a pierdut sarcina!
Noi detalii din procesul jafului lui Gianluigi Donnarumma. Soția lui era însărcinată
Pe 10 septembrie, la mai bine de trei ani distanță, presa din Italia a anunțat că procesul dintre fotbalistul italian și cei trei hoți (unul dintre ei a murit în închisoare) a început.
Dosarul a ajuns pe masa Tribunalului Corecționar din Paris, iar cei doi soți vor fi reprezentați în lipsă pe durata întregului proces.
Un detaliu foarte relevant și despre care nu se știa până acum este că Alessia Elefante era însărcinată în două săptămâni, iar o lună mai târziu a pierdut sarcina, pe baza traumei suferite.
Cum s-a petrecut jaful din Paris asupra lui Gianluigi Donnarumma și soției sale
Cuplul se afla într-un apartament de lux din Avenue Montaigne, la etajul nouă. Cei patru tineri s-au cățărat la înălțime cu ajutorul sforilor și au intrat peste cei doi în timp ce aceștia dormeau.
Alessia Elefante a fost imobilizată cu un cablu, iar apoi infractorii s-au năpustit asupra lui Gianluigi Donnarumma, pe care l-au bătut cu mănuși tactice pe mână, până la sângerare. De asemenea, portarul de 1,96 metri a fost și amenințat cu cuțitul.
Pentru a evita o tragedie și mai mare, Gianluigi Donnarumma nu a ripostat, iar cei patru au reușit să fure bani, bijuterii, ceasuri, genți și alte obiecte de valoare, cu un total de aproximativ un milion de euro.
Ulterior, Alessia Elefante a dat naștere primului ei copil, un băiețel pe nume Leo, în toamna anului următor.
Galerie Foto
Video cu rezumatul meciului FC Porto – Manchester City 0-2, în UEFA Champions League (Gianluigi Donnarumma titular)
Etichete: paris , gianluigi donnarumma , alessia elefante
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFCSB a ratat transferul! A semnat pe un an și jumătate cu o rivală din SuperLiga
”Tricolorul” a fost dorit și de formația patronată de Gigi Becali, dar dorința de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCalificare pentru Bernadette Szocs! A debutat în forță la WTT Champions Montpellier 2026: 3-0
Bernadette Szocs (31 de ani) a obținut o victorie categorică în primul tur al...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Craioveanu l-a făcut ”praf” pe Lamine Yamal, după ce a văzut cum a apărut la gala Balonului de Aur
Gică Craioveanu, fost internațional român cu meciuri la Getafe, Real Sociedad și Villarreal, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAlanyaspor a luat decizia! Ianis Hagi, OUT după ce a fost scos la pauză
Cu Ianis Hagi (28 de ani) titular, Alanyaspor a fost învinsă pe teren propriu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login