-
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1
-
Rugby: Africa de Sud – Scoția, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Garovic și-a început cariera la Avala, apoi a mai evoluat la Vozdovac, Indija, Radnicki, Junior, Medicinar și Bekament. În urmă cu aproximativ un deceniu, când era jucătoare în Polonia, la Kozalin, a primit o lovitură dură.
Galerie Foto
Sara Garovic, interzisă în UE, după ce a jucat fără permis de muncă în Polonia și a fost plătită ”la negru”
Era plătită ”la negru” și nu avea permis de muncă, ceea ce i-a adus mari probleme. Autoritățile germane au oprit-o în aeroportul din Berlin și a primit interdicție de a mai intra pe teritoriul Uniunii Europene.
”Eram o puștoaică, am mers acolo să joc handbal, nu mă ocupam de acte. Când m-am întors, nemții mi-au închis granițele UE pentru trei ani. În Polonia eram înregistrată ca turistă, nu ca sportiv profesionist.
Am vrut să-i dau în judecată pe polonezi, iar președintele de atunci al federației, a spus că nu poate face scandal din cauza unui singur jucător. M-am simțit trădată”, a transmis Sara Garovic, pentru presa din Serbia.
De asemenea, sportiva a avut parte și de alt gen de dificultăți în Polonia. A dezvăluit că a fost dată afară din apartamentul în care locuia, pentru că a refuzat să aibă o relație cu fiul președintelui clubului.
Sara Garovic și-a cerut iubitul în căsătorie: ”N-aș mai face-o”
Garovic a mai fost protagonista unui episod neobișnuit. La câțiva ani după experiența din Polonia, și-a cerut iubitul în căsătorie, în fața colegelor sale de echipă, moment pe care-l regretă acum.
”Tinerețea e o nebunie! Așa am simțit în momentul acela. El a spus `da`, dar mai târziu ne-am despărțit. A urmat gelozia și s-a terminat. Nu aș mai face-o acum, i-aș lăsa pe alții să îngenuncheze”, a mai declarat handbalista, potrivit nezavisne.com.
Sara Garovic a pus handbalul ”pe hold” timp de câțiva ani, pentru că a devenit mamă. Are un băiețel, Viktor, în vârstă de 8 ani: ”Viața de părinte și maternitatea sunt cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat. M-au ridicat mult, dar este și greu, mai ales astăzi când toți suntem într-o continuă grabă”.
După ce i-a expirat interdicția, a fost la Borussia Dortmund, iar de aproape 3 ani este jucătoarea Stelei Roșii Belgrad, cu care a cucerit titlul în Serbia. La 31 de ani, la Campionatul Mondial din 2025, a debutat și pentru reprezentativa țării sale.
Citește și:
Etichete: serbia , sara garovic , handbalista serbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăNoua campioană de la Wimbledon: are 21 de ani și a câștigat întrecerea din 2026!
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăCum poate arăta grupa României în preliminariile EURO 2028: varianta accesibilă și cea ”horror”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăGigi Becali a confirmat transferul la FCSB: ”I-am dat 25.000 de euro pe lună”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăCine este Linda Noskova, noua campioană de la Wimbledon! Ce a pățit acum doi ani și ce pasiuni are
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login