-
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Zeljko Kopic a fost antrenorul lui Dinamo în perioada decembrie 2023 – iunie 2026, perioadă în care adunat 113 meciuri, cu o medie de 1,50 de puncte câștigate per joc.
Cătălin Cîrjan, dezvăluiri după plecarea lui Kopic de la Dinamo: cum a aflat vestea și ce impact a avut asupra echipei
Cătălin Cîrjan a transmis că, deși a fost marcat de plecarea lui Kopic de la Dinamo, pentru care îi este recunoscător, s-a adaptat rapid sub comanda noului antrenor, Nuno Campos, și își dorește să contribuie la succesul echipei.
”Eram la echipa națională când am aflat vestea (n.r. în iunie 2026). Eram foarte trist atunci. Mister Kopic înseamnă foarte mult pentru mine. M-a ajutat să fiu jucătorul care sunt astăzi, m-a ajutat să mă impun și mi-a dat banderola lui Dinamo.
Vreau să-i mulțumesc pentru asta. Am fost trist în acel moment, dar așa este în fotbal, oamenii vin și pleacă, trebuie să ne obișnuim. Dinamo nu înseamnă doar un jucător, ci o echipă, încep să mă simt din ce în ce mai bine și dau tot ceea ce pot.
Nu pot să zic că nu mă simt confortabil. Mă simt bine acolo unde joc. Am un început bun de sezon. Îmi doresc mai mult, dar cum am zis, cel mai important pentru toți este să câștige echipa.
Înainte aveam o libertate mai mare, cum ai spus și tu. Acum lucrurile s-au schimbat. Nu pot să zic foarte multe pentru că se află tactica, dar da, se întâmplă mai multe în partea stângă. Încerc să-mi fac treaba acolo cât de bine pot.
(n.r. despre Nuno Campos) Un antrenor extraordinar, comunică foarte mult cu noi. Din prima zi în care a venit la echipă am vorbit foarte mult. M-a ajutat foarte mult să înțeleg ce dorește de la mine, iar eu încerc să-l mulțumesc pe teren cu jocul meu”, a spus Cătălin Cîrjan, într-un dialog cu reporterul Digi Sport Bogdan Pop.
Zeljko Kopic a ajuns la Wieczysta, după plecarea de la Dinamo, iar Anamaria Prodan a reacționat
Galerie Foto
Anamaria Prodan, impresara care a intermediat numirea lui Zeljko Kopic la Wieczysta Cracovia, a explicat în direct la Digi Sport de ce tehnicianul a ales să continue în Europa, deși ar fi avut oferte financiare mult mai mari din zona Golfului.
”Are un contract care se prelungește automat dacă echipa se va salva. Sunt fericită pentru că nu am câștigat doar un antrenor, ci un prieten pe viață.
A fost ofertă și din România, chiar două. Mister s-a gândit foarte bine. El a dezvoltat o dragoste pătimașă pentru Dinamo și i-a fost foarte greu să mai semneze în România.
Toate ofertele au fost de trei ori mai mari, mai ales cele din zona Golfului, dar și-a dorit să continue în Europa. Puțini renunță la milioane pentru sute de mii de euro”, a spus Anamaria Prodan, la Digi Sport.
Clasamentul primei ligi din Polonia
Etichete: antrenor dinamo , zeljko kopic , catalin cirjan , nuno campos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăO altă vedetă din fotbal îi ia locul lui Mbappe la Nike! Contract de milioane de euro
Nike a încheiat un acord de sponsorizare cu Michael Olise, starul lui Bayern Munchen,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStarul lui Real Madrid a semnat prelungirea: contract până în 2031!
Jude Bellingham rămâne la Real Madrid pentru mult timp de acum înainte. Fotbalistul englez...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStafful naționalei U21, sancționat de FRF după scandalul plecării din cantonament: ”Comportamentul nu poate fi trecut cu vederea!”
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPlecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
Adrian Mazilu a ajuns la Dinamo în sezonul 2025-2026, după ce a plecat de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login