
-
Liga 2: FC Argeș – CSM Focșani, luni, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: Poli Iași – Dinamo, luni, 22:00, DGS 1
Sampdoria și Sassuolo au fost cele mai interesate cluburi de transferul lui Ionuț Radu, iar în cele din urmă Inter Milano a ajuns la un acord cu una dintre ele.
Sassuolo și Inter Milano s-au înțeles în privința transferului. Este așteptat răspunsul lui Ionuț Radu
Tuttosport a anunțat că discuțiile dintre Sassuolo și Inter Milano au ajuns la final. Cele două cluburi s-au înțeles în privința transferului portarului român în schimbul sumei de două milioane de euro.
Acum, cele două părți așteaptă răspunsul lui Ionuț Radu. În cazul în care Radu își va da acordul, iar italienii au relatat că acest lucru se va întâmpla într-un timp destul de scurt, portarul va evolua în sezonul 2024/2025 în Serie B pentru că Sassuolo a retrogradat la finalul stagiunii precedente.
În acest moment, Sassuolo mai are patru portari în lot: Stefano Turati (22 de ani), Andrea Consigli (37 de ani), Alessandro Russo (23 de ani) și Giacomo Satalino (25 de ani).
- Ionuț Radu mai are contract cu Inter până în vara anului 2025.
- 3.000.000 de euro este cota de piață a lui Ionuț Radu, potrivit Transfermarkt
Meciurile în care a jucat Ionuț Radu la Bournemouth
Sezonul trecut, Ionuț Radu a fost împrumutat de Inter la Bournemouth, însă goalkeeper-ul a prins doar 5 meciuri pentru ”Cireșe”.
- în Swansea – Bournemouth, scor 2-3, în 32-zecimile Cupei Ligii Angliei
- în Bournemouth – Stoke, scor 2-0, în 16-zecimile Cupei Ligii Angliei
- în Bournemouth – Burnley, scor 2-1, în Premier League
- în Bournemouth – Liverpool, scor 1-2, în optimile Cupei Ligii Angliei
- în Manchester City – Bournemouth, scor 6-1, în Premier League
Etichete: transfer , inter milano , sassuolo , ionut radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăADIO, CFR! Marius Șumudică s-a convins și i-a anunțat că-și caută echipă
Marius Șumudică (55 de ani) a luat decizia de a se despărți de CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe a scris presa din Anglia, după ce Harry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, devenind primul fotbalist...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCine a atras toate privirile la Gala Balonul de Aur 2026. A fost și la finala Cupei Mondiale
Caroline Daur (31 de ani), unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea modei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăN-a uitat! Harry Kane a pronunțat un nume după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, iar toată sala a aplaudat
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin

You must be logged in to post a comment Login