Connect with us

Alte Sporturi

12 jucători, OUT de la națională! Adrian Mutu a spus-o direct: ”Gata, la revedere!”

  • admin

  • Liga Națiunilor: Danemarca – Portugalia, joi, 21:45, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Germania – Serbia, joi, 21:45, DGS 2

După 1-2 cu Suedia și 2-4 cu Bosnia, meci în care România a folosit două echipe aproape complet diferite, Adrian Mutu crede că jucătorii care nu au dat satisfacție ar trebui trimiși deja acasă, pentru că sunt ”nemulțumiți” și aduc ”energie negativă” în cadrul echipei, și Gică Hagi să rămână doar cu fotbaliștii de bază.

Adrian Mutu, sfat pentru Gică Hagi: ”Să facă lotul adevărat. Restul, gata, trimiși acasă și la revedere”

”Gică ar trebui să facă lotul adevărat, de 20. Să-și facă 20 de inși pe care să se bazeze. Nu era programul să joace din două în două zile. Aveau timp. Ar trebui să-i lase pe ăia 20 și restul, gata, trimiși acasă și la revedere! De ce să-i ții? Ții nemulțumiții în cantonament.

Ce să faci? Energie negativă… Dă drumul unor jucători, ține-i pe ăia pe care te bazezi de acum încolo. Celor cărora le-ai dat o șansă și nu au fructificat-o, gata, la revedere! Poate să mai aibă o șansă în viitor, dar acum ai pierdut două meciuri. Trebuie să se gândească la interesul naționalei și la interesul lui.

El reprezintă naționala, sunt și reputația și mândria lui în joc. Trebuie să iei o decizie drastică. Drăgușin, Bancu, Rațiu, Răzvan Marin, Bîrligea n-ar trebui să lipsească. Portarul îl schimbi greu. Portarii de rezervă nu sunt peste Radu”, a spus Adrian Mutu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

VIDEO cu declarațiile lui Adrian Mutu

Și Victor Pițurcă este de părere că echipa națională ar trebui să înceapă mereu cu cel mai bun prim ”11”, nu cu schimbări majore de la un joc la altul.

”M-am întâlnit la plimbare cu secunzii lui Gică Hagi și le-am spus că la echipa națională trebuie să faci cel mai bun prim 11 și să ai tactica cea mai bună, atunci ai șansa să câștigi cu orice echipă de pe lumea asta.

Dacă bagi cei mai buni jucători din momentul ăla, ai șansa să câștigi. Dacă greșești una-două poziții, pierzi meciul. Asta e la echipa națională, când joci cu o echipă valoroasă”, a transmis Victor Pițurcă.

VIDEO Rezumat România – Bosnia 2-4 (Bîrligea 28, Cicâldău 62 / Gigovic 12, Muharemovic 19, Tabakovic 40, Mahmic 55)

VIDEO rezumat România – Bosnia 2-4, etapa a doua de UEFA Nations League

Clasamentul Grupei B4 din Liga Națiunilor

Programul României în grupa din Liga B a Ligii Națiunilor

  • Suedia – România 2-1
  • România – Bosnia și Herțegovina 2-4
  • Polonia – România, 2 octombrie (21:45)
  • România – Suedia, 5 octombrie (21:45)
  • România – Polonia, 14 noiembrie (21:45)
  • Bosnia și Herțegovina – România, 17 noiembrie (21:45)

Lotul naționalei României pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor

PORTARI

Ionuț RADU, Otto HINDRICH, Valentin COJOCARU;

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU, Tony STRATA, Andrei COUBIȘ, Radu DRĂGUȘIN, Andrei BURCĂ, Bogdan RACOVIȚAN, Virgil GHIȚĂ, Matei ILIE, Lisav EISSAT, Nicușor BANCU, Andrei BORZA, Raul OPRUȚ;

MIJLOCAȘI

Tudor BĂLUȚĂ, Vladimir SCRECIU, Marius MARIN, Răzvan MARIN, Nicolae STANCIU, Alexandru CICÂLDĂU, Vlad DRAGOMIR, David MATEI, Cătălin CÎRJAN;

ATACANȚI

Dennis MAN, Darius OLARU, Olimpiu MORUȚAN, Ianis HAGI, Valentin MIHĂILĂ, Florin TĂNASE, Louis MUNTEANU, Daniel BÎRLIGEA

Etichete: romania , victor piturca , adrian mutu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi