-
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Europa Laegue: Omonia – Celta Vigo, miercuri, 19:45, DGS 1
Informația a apărut în presa locală marți, a doua zi după meciul cu Al-Ain, scor 0-4, din Liga Campionilor Asiei, în care CR7 a avut o evoluție modestă și a ieșit în evidență doar prin crizele de nervi făcute în mod repetat pe teren.
Cristiano Ronaldo ar putea pleca de la Al-Nassr, susține presa din Arabia Saudită
Anunțul a fost făcut de Saud Al-Sarami, jurnalist cunoscut din Arabia Saudită, care a fost inclusiv ofițer de presă la Al-Nassr.
„Cristiano a devenit un jucător expirat la Al-Nassr și cred că poate pleca în fereastra de transferuri a iernii”, a transmis jurnalistul arab, citat de Foot Mercato.
Potrivit aceleiași surse, Cristiano Ronaldo ar putea deveni fața unui nou proiect din Arabia Saudită, țară unde are inclusiv un contract de ambasador.
În acest sezon, Cristiano Ronaldo are trei goluri și nicio pasă decisivă în cele șapte meciuri jucate pentru clubul din Riyadh. Randamentul său din teren ar fi considerat de conducere mult prea mic comparativ cu cât încasează.
Salariul lui CR7 este de aproximativ 200 de milioane de euro pe an, cel mai mare din lume. Contractul său expiră la finalul sezonului actual, iar dacă Cristiano Ronaldo ar pleca în ianuarie, Al-Nassr ar economisi circa 100 de milioane.
- Per total, Cristiano Ronaldo are 149 de meciuri jucate la Al-Nassr, cu 126 de goluri și 24 de pase decisive.
Cristiano Ronaldo, un singur trofeu în trei ani la Al-Nassr
Aventura lui Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită a fost un adevărat succes pe plan de marketing, însă sportiv a fost aproape un dezastru total.
Până vara aceasta, în care Al-Nassr a câștigat titlul, CR7 nu a reușit să cucerească niciun trofeu cu echipa sa, în doi ani și jumătate.
Anul trecut au existat mari tensiuni între CR7 și Al-Nassr. Portughezul le-a transmis celor din conducere că nu fac investiții suficiente pentru a le opri pe Al-Hilal și Al-Ittihad și a amenințat cu plecarea.
De asemenea, CR7 a fost nemulțumit că mai mulți oameni din club, apropiați ai lui, erau neplătiți de câteva luni. În cele din urmă, Al-Nassr a investit masiv pe piața de transferuri și a achitat și toate datoriile, iar Cristiano Ronaldo a rămas la echipă.
Totuși, faptul că CR7 a făcut grevă și nu s-a prezentat la mai multe meciuri a pătat imaginea clubului, iar relația dintre cele două părți s-a mai răcit din această cauză.
- Cristiano Ronaldo deține și 15% din acțiunile de la Al-Nassr.
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez în această vară
Galerie Foto
Etichete: cristiano ronaldo , arabia saudita , al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăPaul Papp a venit în fața microfonului și a răbufnit: ”N-au făcut niciodată nimic! Rușine lor”
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăMarius Măldărășanu: ”E prima dată când aud de așa ceva”. Cazul a făcut vâlvă în România
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăUn antrenor din SuperLigă e OUT, dar refuză să își dea demisia: „Voi lucra în continuare”
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăRicardo Sousa pleacă din România, după Petrolul – Csikszereda 2-0: ”Sunt fericit”
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin

You must be logged in to post a comment Login