România și-a depus candidatura pentru finala Europa League din 2028 sau 2029, iar Bucureștiul a primit dreptul de a organiza ultimul act al competiției în 2028. Va fi a doua finală de Europa League disputată pe Arena Națională, după cea din 2012.
Finala Europa League din 2028, la București
În urmă cu 16 ani, Atletico Madrid a câștigat trofeul la București după o victorie cu 3-0 în fața lui Athletic Bilbao. Arena Națională va reveni astfel pe lista marilor arene europene care găzduiesc finale UEFA.
”Găzduirea finalei de Europa League la București reprezintă cel mai puternic semnal de încredere din partea Președintelui UEFA și a colegilor mei din Comitetul Executiv UEFA pentru strategia de dezvoltare pe care am propus-o pentru fotbalul profesionist la nivel de cluburi din România.
Este o fereastră de oportunitate unică pentru fotbalul profesionist din țara noastră să intre într-o etapă de accelerare în anii următori pentru a valorifica întregul potențial din punct de vedere sportiv, business și social. Desemnarea Bucureștiului reprezintă totodată și un înalt eveniment de diplomație sportivă care va consolida brandul de țară. Această victorie este încă o confirmare că atunci când există o viziune comună, profesionalism și o colaborare instituțională exemplară, România poate câștiga cele mai importante proiecte la nivel internațional”, a spus Răzvan Burleanu, potrivit FRF.
FRF: ”Echipa va începe în cel mai scurt timp pregătirile alături de specialiști UEFA”
FRF anunță că pregătirile pentru eveniment vor începe alături de specialiștii UEFA. Federația vrea ca finala să aducă beneficii pentru fotbalul românesc, comunitatea locală și economia Capitalei.
”Proiectul integrat Fotbal – Comunitate – Business – Sustenabilitate, care a stat la baza candidaturii noastre, va transforma organizarea acestei finale într-un model de referință pentru Europa Centrală și de Est, generând beneficii economice, sociale și de imagine pe termen lung pentru întreaga comunitate.
Echipa FRF, cu experiență în organizarea evenimentelor sportive majore (turnee finale europene: EURO 2020, EURO U21 2023 și EURO U19 2025), va începe în cel mai scurt timp pregătirile alături de specialiști UEFA, pentru a garanta o experiență memorabilă tuturor suporterilor și delegațiilor oficiale care vor sosi la București”, a mai transmis FRF.
În 2027, finala Champions League va avea loc la Madrid, Europa League la Frankfurt, iar Conference League la Istanbul.
Pentru 2028, Munchen va găzdui finala Champions League, Bucureștiul pe cea din Europa League, iar Torino finala Conference League. Supercupa Europei din 2028 va avea loc la Astana.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăTransfer surpriză pentru fostul jucător de la FCSB. A semnat în ultima zi!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gabriel Simion (28 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăŞi Rapid a prins un jucător cu gaz ilariant! Victor Angelescu: „Ne-a trimis cineva poze cu el”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Victor Angelescu, preşedintele celor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăOmonia Nicosia – Celta Vigo 0-0. Ionuț Radu este titular între buturile oaspeților. Florin Tănase, lăsat pe bancă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Omonia Nicosia – Celta...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăGiovanni Becali, îngrijorat de situația lui Daniel Bîrligea în Italia: „El a crezut că merge unde știe limba și se rezolvă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Daniel Bîrligea a sperat...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login