Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Florin Maxim a vorbit despre eşecul echipei şi a anunţat că din runda următoare Corvinul Hunedoara nu va mai juca la Arad.
„Azi am primit un gol mult prea uşor. Începutul de joc a fost timid, dar una peste alta sunt mulţumit de cum a arătat echipa. Avem limitele noastre, avem doar 9 jocuri în Liga 1, am jucat şi contra campioanei, şi contra lui Dinamo. Meciuri grele din care trebuie să învăţăm.
Am avut posibilităţile noastre în spatele apărării lor. Au existat nişte spaţii pe care le-am speculat bine, am avut 4-5 situaţii bune de a marca, dar dacă nu marchezi contra echipelor de calibru ai de suferit. N-a fost să fie. Meciul următor…
(n.r. dacă a fost ultimul meci al Corvinului la Arad) Da, sută la sută! Se lucrează la gazon (n.r. pe stadionul din Petroşani) Sincer, ştiam de dinainte că va fi doar o chestiune de timp. Era important pentru noi să ţinem echipa în judeţ. Sunt deplasările cam lungi până la Arad, facem 3 ore şi nu e uşor pentru fanii noştri. La Petroşani va rămâne echipa până când se va face stadionul de la Hunedoara”, a spus Maxim, după meciul pierdut contra campioanei.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăDiana Șucu nu se aștepta la gestul făcut de jucătorii de la Rapid. Ce a spus de baza de la Ștefănești
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăReacția surprinzătoare a lui Daniel Pancu, după ce s-a scris că Tavi Popescu ar fi consumat gaz ilariant
Marți, 15 septembrie, în spațiul public au apărut informații conform cărora, înainte de plecarea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăOmonia – Celta Vigo 0-0, DGS 1. Florin Tănase, pe bancă! Ionuț Radu, titular / Ararat – Sparta Praga 0-2, DGS 2 / AC Milan – Benfica, 22:00, DGS 1
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăE gata: Axel Witsel s-a retras de la echipa națională, pentru a doua oară!
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login