Mihaela Valentina Cambei, campioană europeană en-titre, a reuşit o performanţă extraordinară, miercuri seară, la Jocurile Olimpice de la Paris, când a câştigat argintul la haltere, la categoria 49 kilograme. Iată cine e Mihaela Valentina Cambei, halterofila de argint a României!
- Vezi Jocurile Olimpice de la Paris în AntenaPLAY pe canalele TVR*. Cu AntenaPLAY ai acces la canalele must carry, posturile Antena, dar și canale exclusive. Peste 70 de canale sunt disponibile acum. (*program retransmis în temeiul Legii audiovizualului)
Mihaela are un tatuaj pe gât – Be Brave (Fii curajoasă), iar pe braţul drept are tatuate cercurile olimpice.
Cine e Mihaela Valentina Cambei, halterofila de argint a României!
Mihaela Cambei s-a născut la 18 noiembrie 2002, în localitatea Dofteana, din judeţul Bacău.
Legitimată la CSM Onesti, elevă a antrenoarei Cristina Maftei, a participat pentru prima dată în competiţiile nationale în 2014. A fost selecţionată la lotul de juniori al României. Acolo s-a pregătit sub îndrumarea antrenoarei Liliana Mihaela Niculiţă.
În 2016, la Campionatele Europene rezervate sportivilor sub 15 ani (U15) din Polonia, a cucerit titlul continental în limitele categoriei 44 kg, la total, cu 137 kg.
Reclamă 4
În 2017, la Campionatele Europene de haltere rezervate sportivilor cu vârste de până în 17 ani (U17) de la Prishtina (Kosovo), în limitele categoriei 48 kg, a cucerit medalia de aur la total, cu 158 kg.
Tot în 2017, la Campionatele Mondiale de cadeţi de la Bangkok (Thailanda), s-a clasat pe locul 5 la total, în limitele categoriei 44 kg, cu 139 kg (locul 7 la smuls, cu 60 kg si locul 5 la aruncat, cu 79 kg, la 7 kg de medalia de bronz).
Mihaela Cambei este triplă campioană europeană de seniori în 2023 şi 2024!
În 2018, la Europenele U17 din Italia, în limitele categoriei 48 kg, a cucerit titlul continental la total, cu 155 kg. A urcat pe prima treaptă a podiumului atât la smuls, cu 67 kg, cât şi la aruncat, cu 88 kg. La JOT Buenos Aires 2018 a concurat în limitele categoriei 48 kg.
La Campionatele Mondiale de haltere, care au avut loc în decembrie 2022 la Bogota, prima competiţie care a punctat pentru calificarea la JO Paris 2024, Mihaela Cambei a cucerit medalia de argint la stilul smuls, în limitele categoriei olimpice 49 kg. A reuşit să ”smulgă” 90 kg.
La stilul aruncat, românca a avut o singură încercare reuşită, la 104 kg. După aceea a ratat încercările de la 107 kg, respectiv 108 kg. În clasamentul de la total, s-a clasat pe locul 4, după ce a terminat a 8-a la aruncat.
Mihaela Cambei este triplă campioană europeană de seniori în 2023 şi 2024 şi medaliată cu argint şi bronz la smuls, la Mondialele din 2022, respectiv 2023. Cambei a cucerit trei medalii de aur la Campionatele Europene 2024 de la Sofia, care au fost LIVE în AntenaPLAY.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Sunt epuizat”! Daniel Pancu i-a decis soarta lui Andrei Șucu, după Rapid – FC Argeș: ”E un semnal clar”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe nicăieri! Au anunțat transferul ”bombă” al fotbalistului cu peste 70 de goluri în 300 de meciuri
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSTOP! Marius Șumudică a luat decizia
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Șucu a dat declarația serii, după ce a marcat pentru Rapid: „Sigur nu merg acasă!”. Ce a spus despre primă
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login