Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Elena Rybakina (2 WTA) a învins-o pe Naomi Osaka, locul 13 WTA, semifinalistă la US Open în ediţia trecută, cu 6-1, 6-4, şi mai are nevoie de o singură victorie la New York pentru a urca pe primul loc în clasamentul mondial.
Jucătoarea din Kazahstan, mai agresivă, a dominat-o pe japoneză la începutul acestui meci din optimile de finală, câştigându-i serviciul de două ori şi adjudecându-şi setul cu un as extrem de puternic.
Elena Rybakina, la o victorie de primul loc mondial
Osaka, câştigătoare a patru turnee majore, dintre care două US Open (2018 şi 2020), a reacţionat într-un al doilea set mult mai disputat, jucând cu mai multă intensitate. Însă a fost în mod constant în pericol la serviciu, iar numărul 2 mondial a reuşit un break la momentul potrivit, preluând conducerea cu 4-3.
Deşi jucătoarea japoneză, fostă numărul 1 mondial, a salvat două mingi de meci la serviciul ei la scorul de 5-3, ea s-a prăbuşit imediat după aceea în faţa unei Rybakina care nu a dat semne de ezitare.
Elena Rybakina se află la doar o victorie distanţă de primul loc în clasamentul mondial: trebuie să ajungă în semifinalele turneului de la Queens pentru a-i lua locul de lider Arynei Sabalenka.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid – Inter, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Chivu, față în față cu Mourinho! Start joc în Liga Campionilor
Balul începe la ora 19:45 cu duelurile AEK Atena – LASK, respectiv Club Brugge...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVeste proastă primită de Istvan Kovacs după ce a făcut praf derby-ul Dinamo – FCSB
Decizia forului continental vine la scurt timp după derby-ul dintre Dinamo și FCSB, câștigat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăClaudiu Niculescu a refuzat o ofertă din România și a pornit un nou proiect: ”Ideea a venit de la părinți”
Fostul mare atacant lucrează cu copii în cadrul ”Academiei Claudiu Niculescu”, o școală de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Fii donator pe Arc”, ediția a III-a. Sportivi, artiști și angajați ai CSN ”Arcul de Triumf” au donat sânge
La cea de-a treia ediție a campaniei au participat, printre alții, fostele glorii dinamoviste...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login