Connect with us

Alte Sporturi

Valencia – Barcelona 0-5, oprit de arbitru: Rodri i-a spart nasul lui Eric Garcia!

  • admin
Valencia Barcelona 0 5, oprit de arbitru: Rodri i a spart nasul lui Eric Garcia!

  • SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30, DGS 1

Pentru prima dată de la transferul de la Manchester City încoace, mijlocașul defensiv a fost inclus în primul 11 de către Hansi Flick, însă în prima repriză a avut loc un incident neplăcut atât pentru el, cât și pentru unul dintre noii săi colegi. 

Rodri i-a spart nasul lui Eric Garcia, în meciul Valencia – Barcelona 0-5

Faza cu pricina a avut loc în minutul 25, la un corner al catalanilor. Rodri s-a întors în încercarea de a se desprinde de adversar, dar l-a lovit cu capul pe Eric Garcia, aflat în spatele său. 

Fundașul central a căzut și imediat Rodri i-a cerut arbitrului să oprească meciul. Colegul său a rămas conștient și a făcut semn că a primit o lovitură puternică la nas. 

Cei din staff-ul medical i-au acordat îngrijiri medicale lui Eric Garcia, care nu părea să aibă dureri. 

Însă, deoarece sângera abundent, stoperul nu a mai putut continua partida, iar Hansi Flick s-a văzut nevoit să îl trimită pe Jules Kounde pe teren. 

În momentul în care Eric Garcia a ieșit de pe teren, Rodri a fost vizibil dezamăgit că i-a stricat meciul colegului său și a gesticulat că nu l-a văzut. 

Nici Rodri nu a terminat meciul în picioare, deoarece după aproximativ o oră de joc i-a lăsat locul lui Marc Bernal. 

Campionul mondial cu Spania încă nu este pregătit 100% din punct de vedere fizic, iar în meciurile anterioare, 2-0 cu Athletic Bilbao și 5-2 cu Rayo Vallecano, a jucat câte aproximativ 30 de minute. 

  • Marcatori în meciul Valencia – Barcelona 0-5 au fost Yamal (6 și 84), Fermin (22), Raphinha (50) și Pedri (79). 

Video cu incidentul dintre Rodri și Eric Garcia, din meciul Valencia – Barcelona 0-5

Video cu momentul în care Rodri se ciocnește cu Eric Garcia

Detaliile transferului lui Rodri la Barcelona 

Inițial, mijlocașul defensiv a fost aproape de Real Madrid, însă președintele Florentino Perez a considerat că pretențiile financiare ale celor de la Manchester City sunt exagerate.

Barcelona a intrat pe fir și, după negocieri întinse pe câteva zile bune, a ajuns la un acord pentru suma fixă de 70 de milioane de euro, la care se adaugă și bonusuri de performanță. 

De asemenea, campioana Spaniei i-a oferit lui Rodri un salariu anual în valoare de 15 milioane de euro net. Contractul său cu Barcelona expiră în vara anului 2030. 

Etichete: barcelona , valencia-barcelona , eric garcia , rodri


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi