Connect with us

Alte Sporturi

Fostul jucător al FCSB-ului a ajuns în liga a treia a Emiratelor Arabe United

Fostul jucător al FCSB ului a ajuns în liga a treia a Emiratelor Arabe United

Rachid Bouhenna, fundașul pentru care Gigi Becali a insistat la FCSB, și-a găsit echipă la 35 de ani. Algerianul va evolua în liga a treia din Emiratele Arabe Unite, după ce a semnat cu Desert Falcon Dubai.

Fostul fundaș de la FCSB s-a stabilit în Dubai și își continuă cariera de fotbalist într-un campionat mai puțin cunoscut în Europa. Bouhenna a fost prezentat oficial de Desert Falcon FC, formație care evoluează în eșalonul al treilea din Emiratele Arabe Unite.

Noul său club a anunțat transferul pe rețelele sociale și l-a prezentat pe fotbalistul algerian drept o achiziție importantă pentru defensivă.

„Bun venit, Rachid Bouhenna. Un nou șoim se alătură lotului. Desert Falcon FC este încântat să îi ureze bun venit lui Rachid Bouhenna la club. Fundaș cu o vastă experiență, Rachid aduce forță, calm și calitate în centrul defensivei noastre.

După ce a evoluat la un nivel ridicat în fotbalul european, Bouhenna ajunge la DFC pregătit să-și pună experiența în slujba echipei și să contribuie la consolidarea defensivei pentru provocările care urmează. Bun venit la Desert Falcon FC, Rachid!”, a transmis clubul din Dubai.

Rachid Bouhenna, de la căpitan la Sepsi la o experiență scurtă la FCSB

Cariera lui Rachid Bouhenna a avut o schimbare importantă după plecarea de la Sepsi. Fundașul central era unul dintre oamenii importanți ai formației covăsnene și purta chiar banderola de căpitan, însă transferul la CFR Cluj nu s-a dovedit unul de succes.

În Gruia, algerianul nu a reușit să devină o soluție constantă, iar în vara lui 2022 a ajuns la FCSB. Mutarea în tabăra roș-albaștrilor nu a reprezentat însă relansarea pe care o spera fundașul.

Bouhenna nu a reușit să-l convingă pe Gigi Becali și a părăsit echipa după doar nouă partide disputate.

Patronul FCSB a fost extrem de critic la adresa fundașului în perioada respectivă.

„Bouhenna nu mai vede iarba la FCSB”, spunea Gigi Becali în 2023, la emisiunea „Fotbal Club”.

Ce s-a întâmplat cu fostul fundaș de la FCSB

După despărțirea de formația bucureșteană, Bouhenna a încercat să-și relanseze cariera în afara României. Fundașul algerian a ajuns la Ionikos, în Grecia, însă nici aventura elenă nu a durat foarte mult.

A revenit ulterior în România, unde a semnat cu Poli Iași, însă nici la formația moldoveană nu a rămas pe termen lung.

În cele din urmă, Bouhenna a ales Dubaiul, unde s-a stabilit și a început să se concentreze inclusiv pe domeniul imobiliar. La 35 de ani, fostul jucător de la FCSB revine acum în fotbal și va evolua pentru Desert Falcon Dubai.

Bouhenna, despre perioada de la FCSB și Gigi Becali

Rachid Bouhenna a explicat la un moment dat motivele pentru care aventura sa la FCSB nu a funcționat și a vorbit despre relația cu Gigi Becali.

Fundașul a pus problemele întâmpinate la formația roș-albastră și pe seama unei accidentări suferite în perioada de pregătire, care l-ar fi împiedicat să ajungă la nivelul fizic dorit.

„Am plecat de la FCSB pentru că situația mea nu era bună acolo. M-am accidentat la începutul perioadei de pregătire și nu am avut timp să îmi intru în formă și să mă adaptez la echipă. Totodată, nici echipa nu a jucat bine în acea perioadă.

Nu voi face niciun comentariu despre patronul de la FCSB, toată lumea îi cunoaște personalitatea. (n.r. dacă ar putea da timpul înapoi, s-ar mai transfera la FCSB?) Da. Acesta este fotbalul. Uneori lucrurile funcționează și ești într-o poziție bună, alteori nu”, a declarat Bouhenn.


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi