După accidentarea lui Adrian Rus, Mario Felgueiras, directorul sportiv al campioanei României, a anunțat că Universitatea Craiova ar putea transfera doi fundași centrali pe finalul ferestrei de mercato.
Rus va lipsi aproximativ o lună, ratând meciurile naționalei din Nations League cu Suedia și Polonia, după accidentarea din meciul cu FC Voluntari (3-1).
Virgil Ghiță, ofertat de Universitatea Craiova
În acest context, Universitatea Craiova a făcut o ofertă de 1,5 milioane de euro pentru transferul internaționalului român Virgil Ghiță, aflat în prezent la Hannover, echipă din liga secundă a Germaniei, potrivit Fanatik.
Virgil Ghiță este convocat constant la echipa națională a României. Cel mai important moment al fundașului în tricoul primei reprezentative a avut loc în octombrie 2025, în partida cu Austria, disputată pe Arena Națională, în preliminariile Campionatului Mondial. Sub comanda lui Mircea Lucescu, Ghiță a înscris golul victoriei în minutul 90+5, stabilind scorul final, 1-0.

Hannover a fost aproape de promovarea în Bundesliga în sezonul trecut, iar Virgil Ghiță a fost atunci titular constant și unul dintre cei mai apreciați jucători ai echipei.
În acest sezon, gruparea germană a pierdut primele două etape din 2. Bundesliga: 1-3 în deplasare cu Cottbus și 0-1 acasă cu VfL Wolfsburg, ocupând în prezent penultimul loc în clasament.
Ghiță a ratat aceste două meciuri din cauza unei accidentări și a fost menajat și la cel mai recent meci al lui Hannover, câștigat cu 9-1 în Cupa Germaniei, pe terenul celor de la Hemelingen, formație din diviziile inferioare.

Cariera lui Virgil Ghiță
Virgil Ghiță s-a format ca fotbalist la Viitorul Pitești și FC Argeș, iar apoi a ajuns la Academia Hagi. La seniori a jucat la Viitorul Constanța, actualul Farul Constanța, cu care a câștigat Cupa României 2019.
În februarie 2022 s-a transferat în Polonia, la Cracovia, pentru 1,2 milioane de euro, iar în iulie 2025 a fost cumpărat de Hannover pentru 700.000 de euro.
La naționala României, Ghiță a strâns până acum 10 meciuri și a marcat un singur gol.
2.000.000 de euro
este cota de piață a lui Virgil Ghiță, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPlay-off Champions League: LASK – Celtic 5-1 d.p. / Bodo – Nijmegen 3-0 / Sabah – Hapoel Beer Sheva 5-2 d.p.
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTrabzonspor a postat imaginile cu Denis Drăguș, după ce au discutat rezilierea contractului
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru Florentin Petre și Răzvan Patriche, după ce Zeljko Kopic a semnat!
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a făcut anunțul, după transferul lui Daniel Bîrligea: 8.000.000 €! ”Să nu zică lumea că nu mă pricep la fotbal”
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login