-
SuperLiga: Oțelul – FC Argeș, luni, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, luni, 18:30, DGS 1
La doar aproximativ nouă luni de când a revenit în Gruia, fostul conducător al ardelenilor a invocat că a ajuns la capătul puterilor și că cel mai bine ar fi să facă un pas în spate.
Iuliu Mureșan, întrebat direct în ce relație a rămas cu Ioan Varga: „Nu suntem dușmani”
La mai bine de o lună de când a plecat de la CFR, Iuliu Mureșan a vorbit despre relația avută cu Ioan Varga. Fostul președinte din Gruia a dezvăluit că a fost sunat recent de patronul clujenilor, iar cei doi au lămurit anumite lucruri.
Într-un final, Iuliu Mureșan și Ioan Varga au stabilit că nu există niciun conflict între cei doi și chiar ar putea colabora împreună în viitor.
„Mie nu-mi place să bag bățul prin gard. Am plecat eu, prin demisie, nu pentru că mi-a spus cineva să plec. A fost alegerea mea. Am zis că este mai bine să vină altcineva, să aducă un plus. Vorbesc financiar, pentru că sportiv mi-am făcut treaba. Am venit la club într-un moment foarte greu și am reușit să prindem locul 3 prin deciziile care s-au luat.
O mare realizare, din punct de vedere sportiv. Când am plecat eu era greu, dar nu la fel de dificil ca în momentul în care am revenit. Lucrurile se pot redresa, asta e important.
Domnul Varga reacționează tot timpul la cald. Acum o săptămână m-a sunat și am vorbit despre niște lucruri. Mi-a precizat că nu s-a referit la mine în interviurile pe care le-a dat. Eu știam acest lucru.
Mi-a spus la telefon că nu are ceva cu mine. Am avut o discuție amiabilă. Nu suntem dușmani, nu suntem certați. Am încetat relația profesională, dar ar putea fi reluată oricând”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.
Iuliu Mureșan, fericit după victoria CFR-ului cu FCSB + L-a contrazis pe Marius Șumudică
Plecat de la CFR în urmă cu aproximativ o lună, Iuliu Mureșan continuă să fie unul dintre cei mai mari fani ai formației din Gruia. Fostul președinte a vorbit despre victoria cu FCSB și a ținut să laude jucătorii pentru atitudine.
Totodată, Iuliu Mureșan a ținut să evidențieze nivelul fizic al CFR-ului, asta după ce Marius Șumudică s-a plâns de pregătirea echipei cu Antonio Folha antrenor.
„M-am uitat la meci și m-am bucurat să văd atitudinea echipei. Părea că FCSB are probleme și cu jucători neplătiți, iar CFR părea că este FCSB, care este mai liniștită. Este vorba despre acea mentalitate de campion, care se clădește greu, în ani de zile. Eu am fost președinte la 4 titluri ale clubului.
După aceea, sub conducerea lui Neluțu Varga s-au câștigat 5 titluri consecutive, la care a fost Dan Petrescu, cu un merit excepțional. A reușit să motiveze jucătorii și să scoată maximum din toată lumea. FCSB a venit cu nasul pe sus puțin și a crezut că sunt probleme, insolvență. Au venit pe vârfuri, dar CFR a luptat și a câștigat pe merit. Totul a fost datorită atitudinii jucătorilor. Marius Șumudică nu cred că avea timp, a făcut 6 antrenamente.
Nu poți schimba totul în 5-6 antrenamente. S-a spus că pregătirea fizică e problema. Da, probabil că puțin nu a fost la nivelul dorit, dar aseară nu mi s-a părut că echipa nu a fost pregătită. Eu nu cred că într-o săptămână poți rezolva asta. Pregătirea fizică se clădește în timp, nu în câteva zile”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.
Etichete: cfr , iuliu muresan , superliga , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Bayern a luat decizia: Jamal Musiala rămâne OUT!
Alte Sporturi
OUT! Ianis Hagi a aflat vestea
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCadoul primit de cel mai scump transfer din istoria lui Real Madrid
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBayern a luat decizia: Jamal Musiala rămâne OUT!
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză uriașă: Frosinone dă doar 1.500.000 € pentru Daniel Bîrligea și atacantul se poate întoarce la FCSB!
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPrimul transfer la Steaua, după ce Daniel Oprița a fost convins să rămână
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin

You must be logged in to post a comment Login