Sâmbătă, 22 august, Concordia Chiajna avea să primească vizita celor de la Poli Timișoara, în etapa a patra a Ligii 2.
Ambele echipe veneau după victorii în play-off-ul de calificare în Cupa României contra celor de la Oțelul Galați (5-1), respectiv ASA Târgu Mureș (2-1).
Ianis Doană, recital de goluri cu Concordia Chiajna!
Bănățenii au deschis rapid scorul la Chiajna, prin Ianis Doană (min. 4), care avea să reușească un hat-trick în următoarele 19 minute. Mijlocașul în vârstă de 18 ani a mai înscris în minutele 19 și 23.
Scorul de pe tabelă nu s-a mai modificat până la pauză, astfel că formația pregătită de Dan Alexa a intrat la vestiare cu avantajul de 3-0.
La scurt timp după începerea părții secunde, Doană și-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor.

Înaintea startului partidei, Concordia venea după o serie de trei victorii consecutive, în timp ce gruparea de pe Bega avea două succese și o remiză.
Cele două echipe sunt considerate favorite la promovarea în SuperLiga la finalul stagiunii.
Ianis Doană a fost transferat de Dinamo, dar a fost cedat după
Ianis Doană a fost transferat de Dinamo în această vară, însă nu a apucat să evolueze în niciun meci oficial pentru formația alb-roșie și a fost cedat ulterior gratis la Poli Timișoara.
Totuși, clubul din SuperLiga a păstrat 30% dintr-un viitor transfer și beneficiază de prioritate la răscumpărarea jucătorului în cazul în care o altă formație va dori să-l transfere pe tânărul fotbalist al timișorenilor.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăDan Șucu a decis noua conducere de la Genoa
SuperLiga: U Cluj – Rapid, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăIonel Dănciulescu, dat ”pe spate”: ”Am un preferat în SuperLigă! Mi-a plăcut foarte, foarte mult”
SuperLiga: U Cluj – Rapid, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăEtapa a doua din UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 / Atletico – Man. United, 22:00, DGS 2 / Inter – Brugge, 22:00, DGS 3
SuperLiga: U Cluj – Rapid, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăDorin Rotariu semnează cu noua echipă: „Acordul este din iarnă încolo”
SuperLiga: U Cluj – Rapid, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – CFR...
De admin


You must be logged in to post a comment Login