-
SuperLiga: Petrolul – Rapid, vineri, 20:30, DGS 1
-
Cupa României: Steaua – Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1
Ilfovenii au deschis scorul prin albanezul Din Sula (34), după un fault clar asupra fundașului advers, ca apoi să se desprindă prin Alex Gualda (44). Alexis Chamorro (63), George Ganea (80) şi Robert Ion (83) au mai marcat pentru gazde, în timp ce golul de onoare al gălăţenilor a fost semnat de Denis Bordun (89).
Florin Prunea, surprins complet după ce l-a văzut râzând pe Stjepan Tomas la interviu, după Concordia Chiajna – Oțelul 5-1
Deși echipa sa a fost umilită de o echipă de liga a doua, Stjepan Tomas nu s-a arătat trist la flash-interviu, ba chiar din contră! Antrenorul croat a declarat următoarele, cu zâmbetul pe buze:
”Le-am dat șanse și jucătorilor care au evoluat mai puțin, să-i testăm, să vedem la ce nivel se află. Da, tinerii nu sunt chiar la nivelul pe care îl așteptăm. Văd că încă mai e mult de muncă. Nu e o umilință.
Concordia e o echipă bună, joacă un fotbal bun. Dacă nu ai mentalitatea potrivită încă de la început, ajungi la un asemenea rezultat. Da, 1-1 cu Craiova acum trei zile, dar avem mulți jucători care au rămas la Galați, s-au antrenat acolo. Este important ca ei să fie pregătiți”
După ce l-a văzut pe Tomas, Florin Prunea, prezent în emisiunea Digi Sport Special, s-a arătat surprins în totalitate: ”Rar mi-a fost dat să văd așa ceva! N-am văzut ca un antrenor de Liga 1 să râdă după asemenea rezultat. Ăsta a fost obiectivul văd, eliminarea. Eu n-am văzut să râzi la interviu după ce pierzi de maniera asta”
VIDEO rezumat Concordia Chiajna – Oțelul 5-1
Etichete: cupa romaniei , florin prunea , concordia otelul , stjepan tomas , play off cupa romaniei , video concordia otelul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAlexandru Stoian, fără dubii după FCSB – UTA 1-3: ”O să câștigăm cu Dinamo”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCagliari – Inter 0-1. Victorie la limită pentru trupa lui Cristi Chivu. Românul, pe locul 1 în Italia / Napoli – Como 1-2
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFraza repetată de Arnold Garita, după ce a fost schimbat la pauză în FCSB – UTA 1-3
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăGarita a rupt tăcerea, după ce s-a certat cu Vali Crețu la antrenamentul FCSB-ului
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login