Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Ajuns la 21 de ani, David Popovici reușește să devină și mai bun după ce a bătut toate recordurile și a obținut performanțe fantastice după majorat. Sportivul spune că, spre deosebire de Jocurile Olimpice de la Paris, unde a obținut aur la 200 de metri și bronz la 100 de metri, este mai înalt și mai greu.
„Am mai pus (nr. câteva kilograme). Am mai crescut. Ultima oară, adică de la Paris, de la ultimele Jocuri Olimpice, cred că 8-10 kilograme, pentru că am crescut. Am crescut și în înălțime, anvergură… e normal. Ca orice tânăr” a spus David Popovici după semifinala de la 100 de metri liber de la Paris în care a făcut al patrulea cel mai bun timp din istorie.
Schimbarea fizică îl ajută în curse
Deja unul dintre cei mai rapizi înotători din istorie pe distanțe scurte, cu 6 din cei mai buni 10 timpi la 100 de metri liber, David Popovici poate progresa odată cu schimbările fizice. Asta pentru că această creștere în înălțime și în greutate îl avantajează, pe distanțe scurte!
Un capitol la care David nu a excelat era startul, însă dezvoltarea musculaturii crește forța de împingere de pe blocstart. Și în apă lucrurile sunt mai bune: un înotător mai înalt are o avengură mai mare ceea ce înseamnă că poate împinge mai mult apă la fiecare tracțiune, iar fiecare braț îl propulsează mai departe, astfel că poate menține aceeași viteză cu mai puține mișcări. Și împingerea din perete este superioară pentru un înotător mai înalt.
Poate și mai important, în cazul lui David Popovici, schimbarea fizică îl poate ajuta în curse în ultimii 50m să forțeze, iar puterea suplimentară îi permite să păstreze lungimea și forța tracțiunii.
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de secunde în urmă25.000.000€, ofertă oficială pentru transferul lui Andrei Rațiu! Rayo Vallecano a dat răspunsul
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de secunde în urmăAndrei Borza a oferit primul assist în Turcia, iar apoi a urmat ”dezastrul” în Beșiktaș – Corum! Nota primită
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de secunde în urmăFlorin Prunea l-a văzut la FCSB și nu-i vine să creadă: ”I-au făcut un control medical ca lumea?”
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de secunde în urmăSurpriză uriașă! Câți bani i-au dat turcii lui Mirel Rădoi, demis după șapte meciuri
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login