CFR Cluj este unul dintre cluburile din SuperLiga care are o situație financiară delicată. La finalul anului 2025, clubul din Gruia avea o datorie totală de 25 de milioane de euro, conform bilanțului publicat.
Totodată, în acest moment, jucătorii fostei campioane a României au două luni de salarii restante. Până la etapa trecută, restanțele salariale ajunseseră la trei luni, însă între timp una dintre acestea a fost achitată.

Emil Grădinescu: „Au fost greșeli mari de tot la CFR Cluj care au costat bani!”
În opinia jurnalistului Emil Grădinescu, problemele financiare ale ardelenilor s-ar datora din cauza deciziilor administrative ale finanțatorului Neluțu Varga.
Cunoscutul comentator a amintit că CFR Cluj a transferat în ultimii ani fotbaliști cu CV-uri impresionante, care au beneficiat de salarii importante, însă care nu au confirmat la formația din Gruia.
„Varga, ca manager, a avut o grămadă de decizii greșite. Nu l-a vândut pe Louis Munteanu când putea să ia pe el 9.000.000 de euro. După aia, a adus tot felul de jucători gen Zouma, Konoplyanka, Slimani… Ăla tot țeapă a fost! Au fost greșeli mari de tot care au costat bani!”, a spus Grădinescu, la Orange Sport.

CFR Cluj, șanse mici de calificare în Europa. Marius Șumudică este așteptat în Gruia
Neluțu Varga spera să redreseze situația financiară de la club odată cu calificarea în Conference League, însă CFR Cluj a pierdut prima manșă a turului trei în fața norvegienilor de la Tromso, scor 0-5, iar șansele de calificare s-au diminuat.
În urma rezultatului rușinos, omul de afaceri a luat măsuri drastice la echipă și a renunțat la serviciile antrenorului Antonio Folha, adus în urmă cu două luni, după plecarea lui Daniel Pancu la Rapid.
Locul portughezului pe banca tehnică ar urma să fie preluat de Marius Șumudică. Deși schimbarea la nivelul băncii tehnice nu a fost anunțată oficial, Varga a declarat că a ajuns la un acord cu fostul antrenor al Rapidului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăDaniel Pancu, fără dubii despre FCSB, după revenirea lui Laurențiu Reghecampf: ”Cu siguranță”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăComo – AS Roma 0-0, ACUM, DGS 1. Cartonaș roșu direct! Sassuolo – AC Milan, 19:00, DGS 3. Programul zilei în Serie A
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăGata! Gigi Becali se bagă deja peste Reghecampf: „Nu poți să pui un ciung să paseze! Îi spun eu lui”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmă„Merge Oțelul la TAS în cazul Reghecampf?”. A venit răspunsul oficial al clubului
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login