Campioana Universitatea Craiova a primit duminică, 10 august, vizita celor de la FC Argeș, în etapa a patra a SuperLigii.
Piteștenii au plecat acasă cu toate cele trei puncte, grație golului marcat de Yanis Pîrvu în minutul șapte.
Cristi Balaj, verdict despre faza la care Universitatea Craiova a cerut penalty
Partida din Bănie a fost marcată și de o decizie discutabilă de arbitraj. În minutul 88, Assad Al Hamlawi a căzut în careul piteștenilor în urma unui contact cu Dorinel Oancea.
Oltenii au cerut penalty, însă arbitrul Szabolcs Kovacs a lăsat jocul să continue. Faza a fost verificată ulterior în camera VAR, însă asistenții nu au intervenit peste decizia lui Kovacs, considerând că nu se impune acordarea unei lovituri de la 11 metri.

Faza a fost analizată de fostul arbitru internațional Cristi Balaj, care a susținut că Kovacs ar fi procedat corect.
„Se judecă după imaginea din lateral, care prezintă mai clar situația. Acest cadru arată că apărătorul joacă mingea, iar când apare ulterior un contact la nivelul genunchiului, atacantul era deja în cădere.
A refuzat să ducă piciorul stâng în față pentru a forța căderea. Aici era deja în cădere, a refuzat să pășească cu piciorul stâng și l-a lăsat în spate în mod special”, a declarat Balaj, pentru Fanatik.
Universitatea Craiova luptă pentru calificarea în Europa League
Eșecul din campionat în fața formației pregătite de Bogdan Andone a fost înregistrat înaintea unui meci important pentru gruparea din Bănie.
Joi, 13 august, campioana en-titre a României va disputa returul cu KuPS, din turul trei preliminar al Europa League.
În prima manșă, Baiaram a deschis scorul în minutul 39, însă finlandezii au egalat prin Moreno, în minutul 72. Astfel, partida din Craiova are o miză uriașă pentru formația lui Coelho.
Alte Sporturi
Se știu grupele din Cupa României, ediția 2026-2027!
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăUniversitatea Craiova și Steaua, mesaje imediat după moartea lui Nae Ungureanu
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăNicolae Negrilă l-a găsit decedat pe Nae Ungureanu: „Era gheață când am pus mâna pe el”. Ce probleme avea
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăPoate pleca de la Rapid, după ce a primit o altă ofertă din SuperLiga
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăGigi Becali, gata să pună banii pe masă pentru un atacant cu 5 goluri marcate în ultimele două sezoane!
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login