
Roxana Anghel a declarat, vineri, după ce a câştigat argintul olimpic la Paris împreună cu Ioana Vrînceanu, că ea şi colega sa au simţit această medalie ca fiind una de aur şi că sunt cele mai bune din lume.
- Vezi Jocurile Olimpice de la Paris în AntenaPLAY pe canalele TVR*. Cu AntenaPLAY ai acces la canalele must carry, posturile Antena, dar și canale exclusive. Peste 70 de canale sunt disponibile acum. (*program retransmis în temeiul Legii audiovizualului)
”Eu în primul rând vreau să îi mulţumesc Ioanei, vreau să mulţumesc părinţilor mei, antrenorilor, doamnei Elisabeta Lipă, domnului antrenor Sorin Băhnărel care a fost foarte aproape de noi. Pentru că se văd doar momentele fericite, dar în spate sunt multe momente grele în care nu ne regăsim o lovitură, sau nu avem antrenamente bune. Am avut şi certuri, dar domnul Băhnărel a ştiut mereu cum să ne întărească. A ştiut că putem face o echipă bună împreună.
Roxana Anghel: „Chiar dacă este medalie de argint, am simţit-o ca fiind aur şi că am fi cele mai bune din lume”
Am simţit tribuna de la 1000 m, la niciun alt concurs nu a fost tribună atât de lungă. De obicei tribuna este pe ultimii 250 m acum de la 1000 m lumea începea să ţipe să urle dar nu ne-am lăsat deconcentrate de acest lucru. Am ştiut că pe ultimii metri avem de urcat. Le mulţumim tuturor care au fost alături de noi pentru că la fiecare colţ de tribună era câte un steag al României. Le mulţumim mult pentru că ne susţin indiferent de rezultat. I-am văzut după cursă pentru că în timpul cursei nu scoatem capul din barcă. Chiar dacă Ioana pare că se uită după adversari, este doar felul ei de a atrage.
Medalia olimpică nu se compară cu nicio altă medalie, este un sentiment unic chiar dacă medalia este de argint, am simţit-o ca fiind aur şi că am fi cele mai bune din lume. Anul trecut la mondiale noi am avut şi nişte probleme medicale, se ştie, şi chiar dacă ne-au bătut acolo noi n-am făcut cea mai bună cursă. Acum am demonstrat că ne-au bătut din noroc cele din Australia!”, a spus Roxana Anghel, potrivit COSR.
Ioana Vrînceanu: „E un vis împlinit, am muncit mult pentru această medalie”
Ioana Vrînceanu a afirmat că medalia de la JO este un vis împlinit.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăOFICIAL | Laurențiu Reghecampf a semnat cu formația cu care s-a judecat la TAS
Tehnicianul român a refuzat prelungirea cu Al-Hilal Omdurman, club alături de care a obținut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăDinamo a făcut afacere cu Ionel Dănciulescu! Ce salariu îi plătea fostului atacant: ”Trebuie spus lucrul acesta”
Fostul internațional a rememorat diferențele dintre jucătorii români și stranierii aduși în acea perioadă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăÎncă o plecare importantă de la Dinamo! Fotbalistul și-a luat adio de la suporteri: ”Veți avea un loc în inima mea”
Fotbalistul francez pleacă liber de contract, după două sezoane și jumătate în care a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăA șters pe jos cu una dintre favoritele la câștigarea CM 2026: ”Cea mai slabă din istorie! Nu trece de optimi”
Conform specialiștilor de la Opta, Brazilia este statistic a șasea favorită la câștigarea Campionatului...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login