-
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni, 18:30, DGS 1
Astfel, nemțoaica a câștigat turneul găzduit chiar în țara sa natală, Germania.
Tamara Korpatsch a câștigat WTA Hamburg
Tamara Korpatsch a câştigat turneul WTA 250 pe zgură de la Hamburg, dotat cu premii totale de 246.388 de euro, după ce a învins-o în finală pe unguroaica Anna Bondar la capătul a două seturi simetrice, 6-3, 6-3.
Tamara Korpatsch, locul 81 WTA şi cap de serie numărul 5, a trecut după ceva mai puţin de o oră şi jumătate de joc de Anna Bondar, locul 97 WTA şi cap de serie numărul 4.
Jucătoarea din Ungaria şi cea din Germania s-au întâlnit de cinci ori în circuitul profesionist, iar toate meciurile, patru pe zgură şi unul pe suprafaţă dură, s-au încheiat cu victoria lui Korpatsch, scrie Agerpres. Korpatsch, în vârstă de 31 de ani, este campioana din 2023 de la Transylvania Open.
Tamara Korpatsch a câștigat toate cele 5 meciuri directe cu Anna Bondar
Înaintea finalei de la Hamburg, Tamara Korpatsch câștigase toate cele 4 meciuri directe cu Anna Bondar. Ultimul act din Germania a dus mai departe șirul victoriilor.
Tamara a pus rapid stăpânire pe joc și după 10 minute conducea cu 3-0. Avantajul luat devreme a fost dus până la final de set, adjudecat cu 6-3.
Bondar a condus cu 2-1 în setul secund și a ratat o minge de 3-1. A fost momentul care a înclinat definitiv balanța spre Korpatsch. Jucătoarea din Germania a mai cedat un singur game și a obținut victoria cu 6-3, 6-3.
Astfel, Bondar pierde pentru al doilea an la rând în finală la Hamburg, după ce în 2025 era învinsă de Lois Boisson.
VIDEO cu finalul partidei Anna Bondar – Tamara Korpatsch
Etichete: germania , hamburg , wta hamburg , tamara korpatsch , anna bondar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăSCM Rm. Vâlcea – FC Bihor Live Video, 11:30, DGS 1. Echipele | Liga 2, etapa 8
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăTatăl lui Louis Munteanu, anunț înainte de meciurile României: „Foarte pregătit! Suferă când nu dă gol”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăCristi Chivu: ”Condoleanțe”. A murit cu puțin timp înainte de meciul românului
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăVoluntari – ”U” Cluj, Live Video, 14:00, DGS 1. Bergodi, ”cu sabia deasupra capului”? Ce arată statistica
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login