Lionel Messi continuă să scrie istorie în fotbalul mondial. La 38 de ani, căpitanul Argentinei a reuşit să atragă din nou atenţia cu evoluţia lui la Cupa Mondială din America.
Cu opt goluri și patru pase decisive la Campionatul Mondial, Lionel Messi și-a luat rămas-bun de pe cea mai înaltă scenă a fotbalului, după ce Argentina a pierdut finala în fața Spaniei.
Chiar dacă FIFA nu i-a acordat titlul de cel mai bun jucător de la acest turneu, Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului l-a creditar pe starul celor de la Inter Miami cu această distincție.
Ce urmează pentru starul Argentinei? Cu siguranţă fanii îl vor mai vedea jucând fotbal, pentru că retragerea nu este încă luată în calcule de Leo Messi.
Imagini rare cu familia lui Leo Messi
Dacă numele lui Leo Messi este pe buzele tuturor, puţini ştiu detalii despre familia lui. Imaginile cu întreaga familie a lui Messi sunt rare, pentru că fotbalistul este discret cu viaţa personală. Starul Argentinei are trei copii, cu Antonela Roccuzzo.
Familia Lui Messi s-a mărit în 2012, când s-a născut primul lor fiu, Thiago. Trei ani mai târziu a venit pe lume Mateo, iar în 2018 s-a născut mezinul familiei, Ciro. În 2017, Lionel Messi și Antonela Roccuzzo și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii organizate în orașul lor natal, Rosario. De atunci, Antonela a fost prezentă la cele mai importante momente din cariera sportivului, susținându-l atât în perioadele de succes, cât și în cele mai dificile momente ale carierei sale.

O poveste de dragoste începută în copilărie
Relația dintre Lionel Messi și Antonela Roccuzzo este una dintre cele mai cunoscute și longevive povești de iubire din lumea sportului. Cei doi s-au cunoscut în copilărie, în orașul argentinian Rosario, pe când aveau doar 9 ani. Deși au fost nevoiți să se despartă pentru o perioadă după ce Messi s-a mutat în Spania pentru a-și urma cariera fotbalistică, destinul i-a adus din nou împreună. În 2004, după ce Antonela a trecut printr-o tragedie personală, pierzându-și cea mai bună prietenă într-un accident de mașină, Messi s-a întors în Argentina pentru a-i fi alături. De atunci, relația lor s-a consolidat, iar în 2009 au decis să își oficializeze povestea de dragoste
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Sunt epuizat”! Daniel Pancu i-a decis soarta lui Andrei Șucu, după Rapid – FC Argeș: ”E un semnal clar”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe nicăieri! Au anunțat transferul ”bombă” al fotbalistului cu peste 70 de goluri în 300 de meciuri
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSTOP! Marius Șumudică a luat decizia
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Șucu a dat declarația serii, după ce a marcat pentru Rapid: „Sigur nu merg acasă!”. Ce a spus despre primă
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login