După succesul cu 4-1 din tur, oltenii au trecut fără emoții mai departe și vor întâlni Levski Sofia în următoarea fază a competiției.

Ștefan Baiaram a evitat să vorbească despre un posibil transfer
La finalul partidei, unul dintre cele mai urmărite subiecte a fost viitorul lui Ștefan Baiaram. Atacantul Craiovei este dorit de Anderlecht, iar zvonurile privind un posibil transfer s-au intensificat în ultimele zile.
În acest context, internaționalul român a fost întrebat direct dacă duelul cu Vitebsk a fost ultimul său meci în tricoul Universității Craiova.
”Nu vreau să vorbesc despre acest lucru, sunt aici momentan și pe viitor o să văd ce se va întâmpla. Eu mi-am dorit cel mai mult să iau titlul cu Universitatea Craiova, sunt mândru de ce am realizat la această echipă”, a afirmat Baiaram după meci, conform digisport.ro.
- Ștefan Baiaram este evaluat la 5 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Ștefan Baiaram: ”Sunt mândru de mine că am dat tot”
Atacantul a analizat și prestația echipei în victoria cu Vitebsk, recunoscând că Universitatea Craiova putea închide meciul mult mai devreme, însă s-a declarat mulțumit de atitudinea arătată pe teren.
”Nu a fost deloc ușor. Puteam să înscriem destule goluri, am ratat foarte mult. Din păcate, nu am înscris mai mult, dar ne bucurăm că am câștigat și ne-am calificat, ăsta a fost obiectivul nostru. Eu sunt mândru de mine că am dat tot, nu am ce să-mi reproșez. La finalizare puteam să fac mai mult, o să exersez mai mult la antrenamente, dar per total sunt mulțumit.
Nu a fost vorba de relaxare. Mister ne-a spus că nu e un meci ușor, au avut și ei destule ocazii în prima repriză, dar după pauză ne-am trezit. Va fi un meci foarte greu (n.r. cu Levski Sofia), pe teren propriu e un adversar dificil. Au fani mulți, au câștigat 4-0, ne va aștepta un meci foarte greu acolo, dar returul va fi la noi acasă și cu siguranță ne vom califica”, a completat Baiaram.
Universitatea Craiova va da piept cu Levski Sofia în turul al doilea preliminar al UEFA Champions League, după ce formația din Bulgaria a eliminat-o pe Borac Banja Luka, scor 5-1 la general. Pentru olteni, dubla reprezintă următorul pas în tentativa de a ajunge în faza principală a competiției.
Alte Sporturi
Gabi Torje e convins: transferul anului în SuperLigă!
Alte Sporturi
Lovitură de proporții pentru FCSB: ”Nu vrea să vină”
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără precedent! Acuzat că FIFA l-a ajutat, Leo Messi a izbucnit, după semifinala cu Anglia: ”Este incredibil”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Am o surpriză pentru voi”. Antrenorul de la Dinamo Kiev a dat vestea, după ce a eliminat-o pe ”U” Cluj din Europa League
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGabi Torje e convins: transferul anului în SuperLigă!
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDan Nistor a dat declarația serii, după ce U Cluj a fost eliminată de Dinamo Kiev: ”Să mai mergem pe la biserică”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login