Connect with us

Alte Sporturi

Încă un fundaș lateral la FCSB! Mihai Stoica a dezvăluit numele noului transfer al roș-albaștrilor: ”O să fie backup. A vorbit Gigi”

Încă un fundaș lateral la FCSB! Mihai Stoica a dezvăluit numele noului transfer al roș albaștrilor: ”O să fie backup

Gigi Becali a anunțat că echipa a semnat cu un fundaș stânga român, eligibil pentru regula U21. Patronul roș-albaștrilor nu a vrut să spună din prima cine este jucătorul, însă Mihai Stoica a confirmat ulterior că este vorba despre Luca Stancu (21 de ani), fotbalist care a evoluat în sezonul trecut la Hermannstadt.

Mihai Stoica

Gigi Becali: ”E român, Under”

Noul fundaș vine ca variantă de rezervă pentru Ricardo Pădurariu, cel care va acoperi postul de fundaș stânga în meciurile din Superliga. În cupele europene, Risto Radunovic va rămâne prima opțiune pentru acea poziție.

”Noi mai avem de făcut transferuri. Cred că azi a semnat unul, zilele viitoare o să mai vină doi jucători valoroși. Atacanți sunt amândoi. Nu mă interesează fundași, am și Popescu, și Lixandru, au revenit panterele, am pe puștiul ăla, Dâncuș.

Azi a venit un fundaș stânga care joacă și dreapta, care poate să-l înlocuiască pe Pădurariu. E român, Under. Radunovic o să joace în Europa.

Dacă Pădurariu se accidentează… Trebuie să ai doi jucători Under pe post”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

La rândul său, Mihai Stoica a confirmat identitatea noului fotbalist.

”Luca Stancu poate să fie un backup pentru Pădurariu. Mă gândesc că pentru noi e foarte bine să avem fundașul stânga dublat. Se face transferul. A vorbit Gigi cu domnul Rotar”, a spus președintele Consiliului de Administrație al FCSB, la Prima Sport.

Până în acest moment, FCSB i-a transferat în această vară pe Ronny Labonne, Eddy Gnahore și Luca Stancu, în timp ce Ricardo Pădurariu a revenit după împrumutul la Corvinul și intră în planurile echipei pentru noul sezon.


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi