
-
SuperLiga: UTA Arad – U Cluj, luni, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Rapid, luni, 22:00, DGS 1
Elvir Koljic a deschis scorul în minutul 52 al partidei, printr-o lovitură de cap foarte bună, iar Alexandru Mitriță a înscris golul de 2-0 la chiar ultima fază a meciului, după ce l-a învins pe Răzvan Sava printr-un șut violent.
Oltenii au profitat de faptul că au jucat mai mult de o repriză în superioritate numerică. Mohammed Kamara a fost eliminat în minutul 45 al partidei, după ce a văzut al doilea cartonaș galben.
Răspunsul lui Costel Gâlcă: ”Eu am venit cu acest gând, vrem să ne batem la titlu”
Prezent la flash-interviu, antrenorul Universității Craiova a fost întrebat dacă poate îndeplini visul tuturor suporterilor olteni, și anume câștigarea titlului în SuperLigă.
Antrenorul sosit în aprilie în Bănie a declarat că va încerca să facă acest lucru, însă va lua lucrurile pas cu pas.
”Știam că va fi un meci greu, am spus-o de la început. Am intrat puțin temători. Bineînțeles că a venit faza cu cartonașul roșu care a schimbat soarta meciului. Pe contraatac au fost ei aproape să marcheze și să ne egaleze.
(n.r.-Este Constantin Gâlcă omul potrivit pentru titlu?) Eu am venit cu acest gând, vrem să ne batem la titlu. Nu e ușor, e începutul campionatului. Atuul nostru este echipa. Vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Constantin Gâlcă.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-2
Alex Mitriță, după victoria din Gruia: ”De la meci la meci o să fim din ce în ce mai bine, nu suntem încă la 100%”
”Aveam nevoie de cele trei puncte, veneam după o deplasare foarte grea și trebuia să câștigăm. E o victorie foarte importantă, știm cu toții cât de valoroasă e CFR Cluj.
Am fost foarte dezamăgiți după înfrângerea cu Maribor. Acum uităm de această victorie, iar de mâine ne gândim doar la meciul retur. Trebuie să mergem peste ei pentru că jucăm acasă.
De la meci la meci o să fim din ce în ce mai bine, nu suntem încă la 100%. O să fim mai omogeni, trebuie să integram jucătorii. S-a văzut că începe să se lege jocul.
Nu vreau să mă gândesc departe. Trebuie să luăm meci cu meci, iar la finalul campionatului vom trage linie”, a declarat Alexandru Mitriță la finalul partidei.
Etichete: cfr cluj , craiova , costel galca , video cfr craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăCristiano Ronaldo, „distrus” de Erik ten Hag: „Le spunea colegilor să se menajeze la antrenamente”
Erik ten Hag a oferit declaraţii incredibile despre Cristiano Ronaldo. Antrenorul olandez l-a pregătit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUniversitatea Craiova a primit vestea înaintea partidei cu Inter d’Escaldes. Premieră pentru olteni în cupele europene
Universitatea Craiova va juca săptămâna aceasta pe terenul celor de la Inter Club d’Escaldes...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJose Mourinho a aflat că Real Madrid va fi arbitrată de Istvan Kovacs şi nu s-a abţinut: „Nu glumeşte”
Jose Mourinho a oferit declaraţii despre Istvan Kovacs, înaintea meciului Real Madrid – Leipzig,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMihai Stoica știe cum o poate bate FCSB pe Rapid: „Vom fi alții” Reordul care se va bate la derby
Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica pariază pe echipa lui Laurențiu...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login