-
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1
-
Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS 1
Vinicius Junior a marcat pentru Brazilia două goluri, în minutele 7 și 45+3. Cunha a mai punctat în minutul 60 pentru Selecao. Scoția a încheiat grupa pe trei, cu trei puncte și mai are șanse minime la calificarea în 16-imi, în funcție de rezultatele celorlalte naționale care se luptă pentru calificare de pe locul trei.
Karen Gillan a sărbătorit cu brazilienii, după ce Scoția a pierdut meciul de la Cupa Mondială: ”Autobuzul greșit”
Karen Gillan a vrut să ajungă cu mașina la Scoția – Brazilia, dar din cauza ambuteiajului, aceasta și-a lăsat autoturismul în apropierea arenei de joc.
Actrița nu i-a purtat noroc Scoției, care a pierdut duelul cu Brazilia. Apoi, după meci, Karen Gillan a surprins pe toată lumea.
Karen Gillan a plecat de la stadion cu autobuzul, dar care era plin de brazilieni. Aceasta s-a conformat și a sărbătorit cu sud-americanii reușita Selecao.
”Ce trădare!”, au scris cei de la Tribuna, după ce au văzut imaginile cu Karen Gillan în autobuzul plin de suporteri ai Braziliei.
”Autobuzul greșit”, s-a amuzat, pe de altă parte, Karen Gillan, pe rețelele sociale, după ce a nimerit în același mijloc de transport cu brazilienii.
Galerie Foto
Actriță de origine scoțiană, Karen Gillan este cunoscută pentru rolurile avute în Gardienii Galaxiei și Jumanji.
Brazilia e unică! A 16-a clasare pe primul loc într-o grupă de Cupă Mondială pentru ”Selecao”, după victoria cu Scoția
Succesul obținut la Miami a însemnat a 16-a clasare pe primul loc într-o grupă de Cupă Mondială pentru Brazilia.
Potrivit statisticienilor de la Squawka, nicio altă reprezentativă din istoria competiției nu a terminat de mai multe ori faza grupelor din postura de lider.
Statistica a confirmat încă o dată constanța extraordinară a sud-americanilor la turneul suprem.
De-a lungul deceniilor, Brazilia a transformat Cupa Mondială în competiția sa preferată, iar ediția din 2026 nu pare să facă excepție.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Vinicius Junior a devenit noul lider al Braziliei la Cupa Mondială 2026, după 3-0 cu Scoția
În duelul cu Scoția, omul meciului a fost Vinicius Junior. Atacantul lui Real Madrid a marcat de două ori și a ajuns la patru goluri la actuala ediție a turneului.
Mai mult, brazilianul a devenit primul fotbalist care a înscris în toate cele trei partide din faza grupelor la Cupa Mondială 2026.
Reușitele contra Marocului, Haiti și Scoției îl transformă într-unul dintre principalii favoriți la titlul de golgheter al competiției.
Forma excelentă a lui Vinicius vine într-un moment în care viitorul său la Real Madrid reprezintă un subiect intens dezbătut în presa spaniolă. Totuși, extrema de 25 de ani pare concentrată exclusiv asupra parcursului Braziliei la Mondial.
Neymar a revenit după aproape trei ani la naționala Braziliei
Galerie Foto
Un alt moment important pentru Brazilia a fost revenirea lui Neymar. Superstarul sud-american a bifat primele minute la națională după o absență de 981 de zile.
Carlo Ancelotti l-a introdus pe teren în repriza secundă a meciului cu Scoția, iar la final atacantul nu și-a putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în lacrimi.
Prezența lui Neymar reprezintă o veste excelentă pentru Brazilia înaintea fazelor eliminatorii, mai ales în contextul în care lotul lui Ancelotti traversează o perioadă excelentă.
Brazilia visează la al șaselea titlu mondial
Brazilia a terminat grupa cu șapte puncte și a avansat în 16-imile de finală din postura de câștigătoare a Grupei C.
Jocul spectaculos, forma lui Vinicius și revenirea lui Neymar au alimentat și mai mult speranțele fanilor.
Istoria arată că nimeni nu gestionează Cupa Mondială mai bine decât Brazilia.
Cu 16 clasări pe primul loc în grupe și cinci trofee mondiale în palmares, ”Selecao” a demonstrat încă o dată de ce rămâne una dintre cele mai respectate și temute echipe din fotbalul internațional.
Grupa C de la Cupa Mondială 2026
Lotul Scoției la Cupa Mondială 2026
- Portari: Craig Gordon (Hearts), Angus Gunn (Nottingham Forest), Liam Kelly (Rangers).
- Fundași: Grant Hanley (Hibernian), Jack Hendry (Al Etiffaq), Aaron Hickey (Brentford), Dom Hyam (Wrexham), Scott McKenna (Dinamo Zagreb), Nathan Patterson (Everton), Anthony Ralston (Celtic), Andy Robertson (Liverpool), John Souttar (Rangers), Kieran Tierney (Celtic).
- Mijlocași: Ryan Christie (Bournemouth), Finlay Curtis (Kilmarnock), Lewis Ferguson (Bologna), Ben Gannon-Doak (Bournemouth), Billy Gilmour (Napoli), John McGinn (Aston Villa), Kenny McLean (Norwich), Scott McTominay (Napoli).
- Atacanți: Che Adams (Torino), Lyndon Dykes (Charlton Athletic), George Hirst (Ipswich), Lawrence Shankland (Hearts), Ross Stewart (Southampton)
- Selecționer: Steve Clarke
Lotul Braziliei la Cupa Mondială 2026
- Portari: Alisson (Liverpool), Ederson (Fenerbahçe), Weverton (Grêmio)
- Fundași: Alex Sandro (Flamengo), Bremer (Juventus), Danilo (Flamengo), Douglas Santos (Zenit), Gabriel Magalhães (Arsenal), Ibañez (Al-Ahli), Léo Pereira (Flamengo), Marquinhos (PSG), Wesley (Roma)
- Mijlocași: Bruno Guimarães (Newcastle), Casemiro (Manchester United), Danilo (Botafogo), Fabinho (Al-Ittihad), Lucas Paquetá (Flamengo)
- Atacanți: Endrick (Lyon), Gabriel Martinelli (Arsenal), Igor Thiago (Brentford), Luiz Henrique (Zenit), Matheus Cunha (Manchester United), Neymar (Santos), Raphinha (Barcelona), Rayan (Bournemouth), Vinícius Júnior (Real Madrid)
- Selecționer: Carlo Ancelotti
Etichete: scotia , brazilia , scotia brazilia , karen gillan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăPSG – Barcelona LIVE TEXT (22:00). Finala din faza grupelor. Programul complet al zilei din Champions League
Etapa a treia a fazei principale de UEFA Champions League debutează marți cu dueluri...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăSchimbare după 12 etape: ce echipe sunt favorite la câştigarea titlului. FCSB are nevoie de un „miracol”
Specialiştii au efectuat noi calcule în privinţa luptei la titlu din Liga 1. După...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăSecretul pentru un fizic remarcabil: alimentul pe care Neluțu Sabău nu îl mai consumă de 20 de ani
Ioan Ovidiu Sabău a ajuns la vârsta de 58 de ani, însă actualul tehnician...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmă„Greu de privit”. Basarab Panduru nu s-a abţinut, după victoria chinuită a FCSB-ului cu Voluntari
Basarab Panduru a oferit o reacţie fermă, după ce FCSB a obţinut o victorie...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login