-
Media: Fotbal European, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
WTA Berlin: Linda Noskova – Alexandra Eala, 15:00, DGS 1
Concret, ”Ney” nu a putut face parte din lotul lui Carlo Ancelotti pentru meciul cu Maroc, care s-a terminat la egalitate, scor 1-1, iar la meciul cu Haiti din etapa a doua (20 iunie) nu a făcut nici deplasarea.
Luiz Inacio Lula da Silva: ”Neymar e primul jucător din lume convocat să lucreze de acasă”
Situația lui Neymar a devenit cunoscută de toată lumea, iar Luiz Inacio Lula da Silva (80 de ani), președintele Braziliei, nu s-a abținut.
În cadrul unei întâlniri dedicate sportului și egalității de gen, cel cunoscut de tot poprul drept Lula a purtat o scurtă discuție cu un copil din public.
Președintele Braziliei l-a întrebat mai întâi pe puști dacă a văzut-o vreodată jucând pe Marta, de șase ori campioană mondială. După ce a primit un răspuns negativ, l-a întrebat cine crede că este cel mai bun jucător din actuala națională.
Când acesta a răspuns ”Neymar”, Lula a replicat: ”Nici nu și-a făcut debutul la Campionatul Mondial”. Acest lucru a stârnit o glumă care a stârnit zâmbete în rândul publicului, iar președintele l-a numit ”primul jucător din lume convocat să lucreze de acasă”, notează Actu Foot.
Neymar va putea juca în ultimul meci din grupă de la Cupa Mondială 2026, cu Scoția
Neymar și-a rezolvat problemele medicale, dar nu va face deplasarea la Philadelphia cu naționala Braziliei, ci va rămâne la New Jersey pentru a pune accent pe recuperarea fizică.
Totuși, se pare că Neymar va fi recuperat complet pentru ultimul meci din faza grupelor, cel cu Scoția, care se va disputa joia viitoare, pe 25 iunie, de la ora 01:00, la Miami, SUA.
Dacă va putea evolua, atunci pentru Neymar va fi al patrulea Campionat Mondial din carieră, după edițiile din 2014, 2018 și 2022.
- 128 de meciuri și 79 de goluri sunt cifrele lui Neymar la naționala Braziliei.
În absența lui Neymar, Brazilia a început meciul cu Maroc cu Vinicius și cu Raphinha în benzi, iar Lucas Paqueta a jucat în spatele vârfului Igor Thiago.
Ultimul meci pentru Neymar la naționala Braziliei a fost pe 18 octombrie 2023, când a suferit o ruptură de ligamente încrucișate în victoria cu Uruguay, 2-0.
Lotul Braziliei convocat de Carlo Ancelotti pentru Cupa Mondială
- Portari: Allison, Ederson, Weverton.
- Fundași: Alex Sandro, Bremer, Danilo, Douglas Santos, Gabriel Magalhaes, Ibanez, Leo Pereira, Marquinios, Wesley.
- Mijlocași: Bruno Guimaraes, Casemiro, Danilo, Fabinho, Lucas Paqueta.
- Atacanți: Endrick, Gabriel Martinelli, Igor Thiago, Luiz Henrique, Matheus Cunha, Neymar, Raphinha, Rayan, Vinicius.
Etichete: neymar , cupa mondiala , brazilia , cm 2026 , lula , luiz inacio lula da silva , presedintele braziliei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăCumplit: selecționerul RD Congo a aflat la conferința de presă că i-a murit tatăl. Vestea l-a șocat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Selecționata RD Congo și-a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMauricio Pochettino, în al nouălea cer după ce a calificat SUA în optimi: „Este extraordinar să trăiești o asemenea experiență”
Mauricio Pochettino / Profimedia Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCu lacrimi în ochi, Sergej Barbarez știe motivul eliminării de la Mondial: „Deși am controlat tot meciul…”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăEdin Dzeko a pășit pe teren și a scris istorie la Cupa Mondială 2026, în meciul cu SUA
Media: Fotbal Club, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 22:50, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login