-
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul central de 1,91 metri a fost inclus în lotul Germaniei pentru Cupa Mondială după ce un alt puști cu mare potențial, Lennart Karl (Bayern), s-a accidentat pe ultima sută de metri.
Assan Ouedraogo s-a blocat când a aflat că e convocat la Cupa Mondială 2026
Cu două zile înainte ca Germania să debuteze la turneul final, Asssan Ouedraogo a acordat un interviu în care a povestit momentul hilar în care a aflat că merge la Cupa Mondială.
Mijlocașul central de la RB Leipzig se afla în vacanță, în Marbella, alături de prietenii săi, când a văzut că este sunat de selecționerul Julian Nagelsmann:
„Stăteam întins pe șezlong, incredibil de relaxat. Apoi a venit telefonul și am trecut de la zero la 180 instant, a fost o explozie de emoții.
Am fugit într-un colț ca să nu audă nimeni ce vorbesc. Chiar m-a întrebat: ‘Ești beat?’. Eu nu beau niciodată și i-am răspuns că e totul ok.
Prima pe care am sunat-o să îi dau vestea a fost sora mea mai mare, dar nu m-a crezut prima dată. Am zburat imediat înapoi acasă ca să îmi iau ghetele”, a povestit Assan Ouedraogo, potrivit Goal.
- 28 de milioane de euro este cota de piață a lui Assan Ouedraogo, potrivit site-ului Transfermarkt.
- Manchester United, Liverpool, Arsenal, Chelsea, Newcastle, Bayern, Juventus, Barcelona și Real Madrid sunt echipele interesate de serviciile sale.
Programul celor trei meciuri jucate de Germania în Grupa E de la Cupa Mondială 2026
- Germania vs Curaçao, 14 iunie, ora 20:00 – Houston, SUA
- Germania vs Coasta de Fildeș, 20 iunie, ora 23:00 – Toronto, Canada
- Ecuador vs Germania, 25 iunie, ora 23:00 – New Jersey, SUA
Lot Germania la Cupa Mondială 2026
- Portari: Oliver Baumann (Hoffenheim), Manuel Neuer (Bayern Munich), Alexander Nubel (Monaco)
- Fundași: Waldemar Anton (Borussia Dortmund), Nathaniel Brown (Frankfurt), Joshua Kimmich (Bayern Munich, captain), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid, vice-captain), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayern Munich), Malick Thiaw (Newcastle)
- Mijlocași: Nadiem Amiri (Mainz), Leon Goretzka (Bayern Munich), Pascal Gross (Brighton), Jamie Leweling (Stuttgart), Assan Ouedraogo (RB Leipzig), Jamal Musiala (Bayern Munich), Felix Nmecha (Borussia Dortmund), Alexander Pavlovic (Bayern Munich), Angelo Stiller (Stuttgart), Florian Wirtz (Liverpool)
- Atacanți: Maximilian Beier (Borussia Dortmund), Kai Havertz (Arsenal), Leroy Sane (Galatasaray), Denis Undav (Stuttgart), Nick Woltemade (Newcastle)
- Selecționer: Julian Nagelsmann
Etichete: germania , cupa mondiala , julian nagelsmann , assan ouedraogo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăE scandal! Laurențiu Reghecampf, după ”U” Cluj – FCSB: ”Mi se pare suspect. Dacă nu urmăresc fotbalul, n-au de unde să știe”
FCSB a fost învinsă, 0-1, de ”U” Cluj, meci la capătul căruia Laurențiu Reghecampf...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIlie Dumitrescu a spus-o fără ocolișuri după U Cluj – FCSB și l-a luat prin surprindere pe Radu Naum: ”Asta sună destul de rău”
U Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0, luni seara, pe ”Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAlex Chipciu, serie de declarații „spumoase” după U Cluj – FCSB. Ce a recunoscut la finalul meciului
Alex Chipciu (37 de ani) a oferit o nouă serie de declarații interesante, de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a anunțat patru transferuri și a surprins pe toată lumea, după ”U” Cluj – FCSB! Radu Naum: ”Asta e tare de tot”
Gigi Becali (68 de ani) s-a declarat ”foarte mulțumit” după ”U” Cluj – FCSB,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login