-
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2
-
Tenis: Sorana Cîrstea – Emma Răducanu, joi, 13:30, DGS 2
Pedro Neto (23) și Conceicao (75) au marcat golurile lusitanilor, în timp ce Adams (37) a punctat pentru africani. Anterior, Portugalia o învinsese și pe Chile cu același scor, tot într-un meci amical.
Cristiano Ronaldo, criticat după prestația din meciul amical cu Nigeria
Cristiano Ronaldo (41 de ani), vedeta Portugaliei, a fost titular în atacul formației lui Roberto Martinez. Cel mai bun marcator din istoria naționalei portugheze nu a avut însă un joc convingător.
Ronaldo a ratat numeroase ocazii împotriva Nigeriei și a fost înlocuit în minutul 65 al partidei. Prestația modestă vine după cea asemănătoare din meciul cu Chile.
Cum Mondialul stă să înceapă, forma lui Cristiano a ajuns subiect de discuție în marile ziare ale lumii, mai ales în condițiile în care Portugalia este văzută drept uan dintre marile favorite ale turneului.
”Portugalia a arătat lipsă de hotărâre în fața porții, iar problemele lui Cristiano Ronaldo de a găsi drumul spre gol au ieșit din nou în evidență. Numărul 7 al Portugaliei a avut ocazii, dar a ratat din nou în fața porții, ceea ce ar putea reprezenta un motiv de îngrijorare înaintea debutului la Campionatul Mondial. El a ratat și în meciul cu Chile”, au scris cei de la Marca.
”Neîndemânatic, Cristiano Ronaldo a irosit mai multe ocazii”, a scris RMC Sport, care a remarcat totuși că Portugalia ”și-a încheiat bine” pregătirea.
”Vedeta Portugaliei nu pare încă pregătită pentru Campionatul Mondial. Portugalia s-a chinuit să treacă de Nigeria, iar suporterii au motive de îngrijorare: Ronaldo a ratat mai multe ocazii clare, chiar împotriva unei echipe care nu s-a calificat la Mondial. În ultimul test înaintea turneului, CR7 nu a avut eficiența și precizia cu care și-a obișnuit fanii”, au scris și nemții de Bild.
De asemenea, și brazilienii de laGloboesporte a mers pe aceeași linie ca presa europeană: ”Cristiano Ronaldo a irosit ocazii. Starul portughez a primit mingea singur, dar a finalizat într-un mod bizar. Totuși, Portugalia a învins Nigeria în ultimul său meci de pregătire. Francisco Conceicao a decis partida cu un gol superb”.
Portugalia face parte din grupa K la Campionatul Mondial
În urma tragerii la sorți de la Washington, Portugalia a fost repartizată în grupa K, alături de Columbia, Uzbekistan și Republica Democratică Congo.
Naționala lui ”CR7” va debuta la turenul final pe 7 iunie, în Houston, cu Congo. Apoi, Portugalia o va înfrunta în același oraș pe 23 iunie pe Uzbekistan.
Ultimul meci din grupă, Columbia – Portugalia, este programat la Miami, pe 28 iunie.
Lotul Portugaliei pentru Campionatul Mondial:
- Portari: Diogo Costa (FC Porto), Jose Sa (Wolverhampton), Rui Silva (Sporting), Ricardo Velho (Genclerbirligi Ankara)
- Fundași: Diogo Dalot (Manchester United), Matheus Nunes (Manchester City), Nelson Semedo (Fenerbahce), Joao Cancelo (Barcelona), Nuno Mendes (PSG), Goncalo Inacio (Sporting), Renato Veiga (Villarreal), Ruben Dias (Manchester City), Tomas Araujo (Benfica)
- Milocași: Ruben Neves (Al-Hilal), Samuel Costa (Maiorca), Joao Neves (PSG), Vitinha (PSG), Bruno Fernandes (Manchester United), Bernardo Silva (Manchester City)
- Atacanți: Joao Felix (Al-Nassr), Francisco Trincao (Sporting), Francisco Conceicao (Juventus), Pedro Neto (Chelsea), Rafael Leao (Milan), Goncalo Guedes (Real Sociedad), Goncalo Ramos (PSG), Cristiano Ronaldo (Al-Nassr)
VIDEO Rezumatul meciului Portugalia – Nigeria 2-1
Etichete: cristiano ronaldo , portugalia , nigeria , campionatul mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
3.000.000€ pentru Andrei Cordea
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 1. Schimbare de echipament chiar înainte de startul turneului
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2 Tenis: Sorana Cîrstea –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăSurpriză! Ce s-a întâmplat cu naționala Iranului, ”interzisă” de SUA
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2 Tenis: Sorana Cîrstea –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmă3.000.000€ pentru Andrei Cordea
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2 Tenis: Sorana Cîrstea –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăMircea Rednic l-a criticat pe Andrei Nicolescu: ”Să nu vorbească. E o rușine”
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2 Tenis: Sorana Cîrstea –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login