Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care va reveni în circuit săptămâna viitoare, cu ocazia turneului de la Queen’s (Anglia), a anunţat vineri că va participa ulterior la turneul WTA de la Berlin, care va debuta la jumătatea acestei luni şi la care va concura tot în proba de dublu, informează AFP.
Cea mai mică dintre surorile Williams va face pereche la turneul de la Queen’s cu tânăra jucătoare canadiană Victoria Mboko (19 ani), în timp ce numele partenerei sale de la Berlin nu a fost deocamdată dezvăluit.
Serena Williams și-a anunțat prezența la un alt turneu, însă tot la dublu
“Fiecare turneu pe care îl adaug în prezent în calendar este special, iar Berlinul nu face excepţie. Aştept cu nerăbdare să joc în faţa publicului german şi să continui să-mi consolidez încrederea pentru sezonul pe iarbă”, a explicat Serena Williams, citată într-un comunicat al organizatorilor.
Turneul din vestul capitalei germane, de categoria WTA 500 care serveşte drept repetiţie generală pe iarbă înaintea Grand Slam-ului de la Wimbledon (nouă membre din top 10 WTA sunt înscrise la simplu), începe luni, 15 iunie.
La 44 de ani, Serena Williams şi-a anunţat oficial revenirea în circuit luni, pentru turneul de dublu Queen’s Club de la Londra (8-14 iunie), la aproape patru ani după ultima sa apariţie într-un turneu WTA, la US Open 2022, unde a fost eliminată în turul al treilea.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVali Crețu n-a mai ținut cont de nimic și a spus totul la FCSB: ”Umilință / Mi-a spus că îmi dă 10.000 de euro să fiu rezervă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA dat ”nu declarația serii, ci a ultimilor 5 ani”, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDenis Drăguș a făcut anunțul, după ce a ieșit în lacrimi de pe teren la Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali, gata să ia o decizie radicală după ce FCSB a fost umilită de Craiova: ”Lasă-te și vezi-ți de treaba ta!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login