Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Hansi Flick și-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în vara lui 2028, iar înțelegerea are și opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Astfel, banca Barcelonei este asigurată în viitorul apropiat. Însă Joan Laporta și Deco se gândesc deja la ce va urma după Hansi Flick.
Astfel, Barcelona va continua să monitorizeze antrenori tineri cu gândul la ce va fi în viitor când pleacă Flick. Iar primul nume de pe listă, în acest moment, este Cesc Fabregas.
Fabregas a discutat deja cu Barcelona
Hansi Flick a spus în mai multe rânduri că Barcelona va fi ultimul său club din carieră. Iar antrenorul german spunea recent că nu crede că va sta mulți ani la Barcelona.
„Să stai zece ani la același club, la acest nivel… este incredibil. Chiar și atunci când lucrurile nu au mers bine, el a gestionat situația excelent. Echipele lui joacă mereu la cel mai înalt nivel și găsesc întotdeauna o modalitate de a progresa. Numărul trofeelor câștigate este extraordinar. Nu cred că mă veți vedea pe mine aici timp de zece ani” declara Flick, după plecarea lui Guardiola de la Manchester City.
Astfel, Barca este cu ochii pe mai mulți antrenori. Iar Radio Catalunya dezvăluie că au existat deja primele contacte între Barcelona și Cesc Fabregas. Mai mult, există chiar o înțelegere în Laporta, Deco și Fabregas ca actualul antrenor de la Como să rămână la clubul italian până în 2028 când s-ar elibera pentru el poziția la Barcelona. Asta deși mai sunt doi ani până la acel moment.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăO fostă glorie a Stelei a dat verdictul! Anunț care va stârni un mare scandal: „Asta e Steaua, a lui Gigi”
O fostă glorie a Stelei intervine în scandalul de identitate FCSB și echipa Armatei,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCele 3 ţări care nu i-au acordat niciun punct lui Kylian Mbappe la Balonul de Aur! Cum a votat China
Kylian Mbappe a ratat „la mustaţă” Balonul de Aur 2026. Marele câştigător din acest...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPetrolul – CFR Cluj, LIVE VIDEO, sâmbătă, 31 octombrie, 19:00, DGS 1. Continuă lupta pentru play-off pentru Marius Șumudică
Petrolul și CFR Cluj se întâlnesc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăÎn sfârșit! La aproape 3 luni de la transfer, ”perla” lui Hagi a debutat în meciul cu TREI goluri din Spania
La începutul lunii august, Enes Sali (20 de ani) a plecat gratis de la...
De admin

You must be logged in to post a comment Login