Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Hansi Flick și-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în vara lui 2028, iar înțelegerea are și opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Astfel, banca Barcelonei este asigurată în viitorul apropiat. Însă Joan Laporta și Deco se gândesc deja la ce va urma după Hansi Flick.
Astfel, Barcelona va continua să monitorizeze antrenori tineri cu gândul la ce va fi în viitor când pleacă Flick. Iar primul nume de pe listă, în acest moment, este Cesc Fabregas.
Fabregas a discutat deja cu Barcelona
Hansi Flick a spus în mai multe rânduri că Barcelona va fi ultimul său club din carieră. Iar antrenorul german spunea recent că nu crede că va sta mulți ani la Barcelona.
„Să stai zece ani la același club, la acest nivel… este incredibil. Chiar și atunci când lucrurile nu au mers bine, el a gestionat situația excelent. Echipele lui joacă mereu la cel mai înalt nivel și găsesc întotdeauna o modalitate de a progresa. Numărul trofeelor câștigate este extraordinar. Nu cred că mă veți vedea pe mine aici timp de zece ani” declara Flick, după plecarea lui Guardiola de la Manchester City.
Astfel, Barca este cu ochii pe mai mulți antrenori. Iar Radio Catalunya dezvăluie că au existat deja primele contacte între Barcelona și Cesc Fabregas. Mai mult, există chiar o înțelegere în Laporta, Deco și Fabregas ca actualul antrenor de la Como să rămână la clubul italian până în 2028 când s-ar elibera pentru el poziția la Barcelona. Asta deși mai sunt doi ani până la acel moment.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNota primită de Andrei Rațiu, după 98 de minute jucate în Real Madrid – Rayo Vallecano! Românul, decisiv la golul oaspeților
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăPAOK a făcut transferul, după ce s-au încheiat negocierile cu Ștefan Baiaram: 6.000.000 de euro
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăMarius Şumudică a făcut scandal după meciul cu Sepsi! A refuzat să dea mâna cu Ovidiu Burcă, apoi „ţinta” a devenit arbitrul!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Foarte nervos după meciul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăEHF EuroCup, în direct pe Digi Sport! România luptă la București pentru medalie
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login